Pentru că trebuia să i se dea o definiţie, cercetătorii de piaţă au spus despre consumatorul român că este "paradoxal". Tocmai pentru că nu se poate defini indefinitul; nu se poate fi stabilită instabilitatea însăşi; nu se poate trasa profilul unui personaj, fie el şi statistic, într-atît de proteic, într-atît de lipsit de contur, într-atît de... inexistent! Ei bine, da: la limită se poate spune despre consumatorul român că nu există ca atare, că nu e pe deplin format - în măsura în care nici societatea de consum nu funcţionează normal, iar consumerismul e mai mult o fandoseală... Să urmărim puţin cum reacţionează românul la stimulii din piaţă şi să vedem dacă merită să irosim timp şi efort analitic pe aceste chestiuni oţioase precum maturitatea consumatorului român, pregătirea lui de a recepta publicitatea de tip occidental actual etc. (mai vechiul cititor dilematic îşi va aminti probabil de teza subsemnatului, oarecum în răspăr faţă de prejudecăţile mult trîmbiţate ale "oamenilor fără dileme", teză conform căreia publicitatea românească are un puternic substrat tradiţional, folcloric, "bîlcesc", deasupra căruia "occidentalîcurile" de ultimă oră, deşi stridente şi puternic bugetate, se aşază ca un altoi, ca o excrescenţă, ca un abţibild...). Ei bine, da: cînd vine vorba de bunuri de larg consum, românul nu e fidel unei mărci anume, unui producător anume: nu are, vorba specialistului, brand loyalty: crezi că şi-a fixat opţiunea pentru brand-ul tău... dar... de ajuns să anunţe concurenţa o reducere şi l-ai pierdut de muşteriu! - Da, poate veni o explicaţie, pentru că în relativ puţinul timp de cînd există piaţă liberă românul încă n-a apucat "să le încerce pe toate", n-a apucat să zburde îndeajuns printre galantare, deflorînd ambalaje şi experimentînd senzaţii, n-a apucat să se plictisească, să se fixeze, să-şi decanteze impresiile de consumator... N-a apucat