Sînt un fan al emisiunii Profesioniştii realizată de Eugenia Vodă. Declaraţia mea nu are mare valoare, pentru că, în mod sigur, nu de fani duce lipsă această emisiune. Am apreciat la Eugenia Vodă întotdeauna faptul că reuşeşte - nu ştiu cum - să umanizeze fiecare invitat, să-l facă să-şi dea jos singur masca publică şi să se prezinte în faţa noastră, a tuturor, aşa cum l-a făcut mămica lui, cu slăbiciunile, fricile sau trăirile lui intime. M-am întrebat întotdeauna cum reuşeşte Eugenia Vodă să scoată toate acele lucruri de la invitaţii săi. Oamenii devin sinceri, nu mai iau poze eroice, le dispare zîmbetul profesionist şi încep să vorbească despre ei înşişi ca în faţa psihanalistului; dintr-o dată nu mai sînt doar nişte cariere de succes, ci nişte indivizi cu angoase şi dureri ca noi toţi ceilalţi. (Îţi zici în sinea ta: "Iată, şi ei simt durerea, nu sînt zei..."). Multe personaje mi-au devenit simpatice după ce le-am văzut întinse pe sofaua psihanalistului la Eugenia Vodă. De exemplu, pînă să-l văd acum cîtva timp la Profesioniştii, nu puteam să-l sufăr pe Colea Răutu. Îl ţineam minte doar din filmele cu haiduci, în care el era şeful arnăuţilor, sau din cele "cu mesaj", propagandistice, cu maiştri înţelepţi, muncitori puri şi ţărani fericiţi că intră în colectivă. La emisiunea Eugeniei Vodă am descoperit un om sensibil, introspectiv şi puţin depresiv, aşa cum îi stă bine unui om inteligent - şi mi-a devenit dintr-o dată simpatic. Acum, îmi închipui că, pe altarul plăcerii noastre de a intra în ungherele sufletului personajelor publice există şi victime ale sacrificărilor. Sacrificările există oricum, numai că unii supravieţuiesc, alţii mai puţin. E la fel ca la Surprize, surprize: unii, pentru plăcerea noastră, izbucnesc în lacrimi de fericire, alţii însă duc mîna la inimă - simt acolo o împunsătură puternică - şi se lasă moale pe scaun, pradă unui mic atac,