Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slujba de Craciun in aer liber

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 20 decembrie 2003 ·

In seara celei de-a doua zile de Craciun, un sobor de 40 de preoti va sluji in Piata Roman Musat. Bisericile vor fi deschise si in noaptea de Revelion. Pentru sarbatoarea Craciunului care se apropie, Episcopia Romanului si, cu precadere, Protopopiatul Romanului au pregatit credinciosilor un moment special. Chiar daca in toate bisericile vor fi oficiate slujbele de Craciun, Episcopia Romanului a hotarit sa iasa putin din cadrul bisericii si sa anunte nasterea lui Hristos si in piata publica. In seara celei de-a doua zile de Craciun, in ajunul sarbatoririi sfintului arhidiacon Stefan - intiiul mucenic, pe scena care va gazdui si festivitatea de deschidere a Oraselului Copiilor, un sobor de 40 de preoti, in frunte cu PS Ioachim Bacaoanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Romanului, va savirsi slujba de vecernie si de litie, dupa care cei prezenti la slujba vor primi daruri din partea Episcopiei. "Avind in vedere ca viata s-a secularizat foarte mult si semnificatia liturgica a Craciunului s-a pierdut, mai ales in Occident, unde ea a devenit doar o sarbatoare comerciala, a darurilor, incercam cu acest prilej sa restabilim echilibrul intre latura laica si cea religioasa a sarbatorii. Acestui moment special ii atribuim doua semnificatii. In afara de cea legata strict de sarbatoarea Nasterii Domnului, marcam in acest fel si debutul anului stefanian, ale carui manifestari vor fi organizate cu precadere in Moldova. Nu trebuie sa uitam faptul ca Borzestiul, locul de nastere al lui Stefan cel Mare, chiar daca este in judetul Bacau, apartine Eparhiei Romanului", a spus PS Ioachim Bacaoanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Romanului. In dorinta de a mentine legatura spirituala cu credinciosii, in noaptea Anului Nou bisericile vor fi deschise si preotii vor fi in biserici, raspunzind nevoilor spirituale ale credinciosilor. "La miezul noptii este incetatenita traditia de a ciocni o cupa de

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum o ora
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum o ora
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

Ucraina - Bilanţul victimelor atacului rusesc asupra Zaporojie creşte la zece

News.ro acum o ora
Bilanţul atacului rusesc de marţi asupra oraşului Zaporojie din sudul Ucrainei a crescut la zece morţi, după ce a fost găsit cadavrul unei femei, a anunţat joi guvernatorul local, scrie AFP. O persoană se află încă sub dărâmături, a adăugat această

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum 3 ore
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

40 de colete de articole pirotehnice, confiscate de polițiști! Acestea urmau să ajungă în mai multe județe, printre care și Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 11 decembrie a.c., acționând în baza Planului de acțiune „PIROTEHNIC 2024” și în urma activităților investigativ operative desfășurate, polițiștii Serviciului, Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Ilfov au efectuat un control la sediul

Horoscop pentru joi, 12 decembrie 2024! Se anunță o zi cu stări contradictorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ziua este favorabila cumpărăturilor, cadourilor sau discutiilor legate de veniturile tale din activitatea desfasurata la un loc de munca. Vestile despre salarizare sau conditii de munca sunt neplăcute deocamdata, insa ai rabdare si incredere

George Simion susține că va iniția suspendarea președintelui Klaus Iohannnis, în noul Parlament, pentru „lovitură de stat”: „Avem voturi”

HotNews acum 10 ore
Liderul partidului de dreapta radicală AUR, George Simion, a solicitat miercuri seară, într-o emisiune la postul Realitatea Plus, demisia președintelui Klaus Iohannnis și a judecătorilor de la Curtea Constituțională a României (CCR), în contextul an

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 12 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°