Amintiri dintr-o iarna adevarata. Poveste despre sporiul Bunii. Cand intrai in bucataria Bunii mele, primul lucru pe care-l vedeai era sporiul. Sporiul, adica o soba mare, ce-avea intr-o parte cuptor de paine, iar pe mijloc, in burta ei, un cotlon din care Buna lua apa calda cand ma spala pe maini. Sp...

Amintiri dintr-o iarna adevarata

Poveste despre sporiul Bunii

Cand intrai in bucataria Bunii mele, primul lucru pe care-l vedeai era sporiul. Sporiul, adica o soba mare, ce-avea intr-o parte cuptor de paine, iar pe mijloc, in burta ei, un cotlon din care Buna lua apa calda cand ma spala pe maini. Sporiul se sprijinea pe patru picioare incovoiate, care se terminau cu cate-o bila turtita, stralucitoare, de care, daca te-apropiai, te vedeai in ea ca-n oglinda, dar cu capul in jos. Iar daca te departai putin, vedeai toata casa intoarsa pe dos: oameni cu picioarele in sus, care umblau pe tavan, dulapuri grele, pline de vase, oale colorate agatate de cer, motanul pasind cu spinarea spre dusumea. Sporiul umplea un perete intreg. Incepea de la usa ce dadea in camera mare, aceea in care iti clantaneau dintii de frig, caci se deschidea numai la Craciun si la Pasti, si se oprea langa cealalta usa, mai veche, din scanduri groase, legate intre ele cu tinte de fier, dincolo de care puteai sa cobori doua trepte si sa intri in camara de piatra. Era vechi tare sporiul Bunii. Era mai batran cu mult decat Buna. Si Buna era batrana, dar sporiul era si mai si... Si era greu, de nu-l puteau misca din loc doi oameni. Nici nu tin minte sa fi fost mutat vreodata din locul lui, cat am copilarit eu in casa Bunii, nici dupa aceea, cand ma intorceam tot mai rar, in vacantele mereu prea scurte. Cand se facea curatenie mare, inainte de sarbatori, paturile, dulapurile si celelalte mobile care mai erau pe-acolo erau trase, golite de ce aveau, desprafuite, frecate cu