...sau "10 ani de grafica cu Mugur Grosu". Acesta ar putea fi inceputul unei foarte frumoase prietenii dintre editorialist si expozitia sa, cu acelasi titlu stupid, deschisa recent in clubul bucurestean La Scena... De ce? De ce nu. La urma urmei, toti ne facem autoportretul (spunea alt ilustru falit), chiar si cand nu recunoastem. (Dureaza mult sa insir sofismul, deci credeti-ma pe cuvant...) Am scris despre altii sute de articole, multe nechibzuite, ar fi culmea sa nu nimeresc macar unul la subiect, scriind chiar despre mine. (Nu ca n-ar fi exclus). Nu-i chestie de lauda, nici de modestie. Doar o mica istorie - care nu-i a mea, nici a voastra, iar a urmasilor vostri cu atat mai putin. S-a-ntamplat, la un moment dat, sa fiu si eu pe acolo. Un soi de martor. Si cum fac, uneori, pe apologetul cauzelor pierdute, am toana asta tampa, hazlie, sa v-o povestesc. Asa, ca act gratuit, fara miza, doar din superstitia asta oarba, tampita, ca trebuie zisa. Mai ales ca mlastina (Mlastina) e, inevitabil, istoria unui inec. A unui soi de exil, adaugat la alte si alte exiluri. Pe care romanul le numeste si suturi in cur. Si nu cred, n-am crezut niciodata ca sutul in cur e un pas inainte. De sute de ani facem asta, unii cu altii, si n-am ajuns nicaieri. Apoi, ma-ndoiesc ca orice pas inainte se cheama inaintare. Mai mult, am inceput sa ma indoiesc ca, in genere, se inainteaza, se evolueaza.... OK, ne-nvartim, ne zbatem, ne taram, alergam ca bezmeticii din toate partile in toate directiile si ne-am obisnuit sa numim istorie toate ciocnirile, toate accidentele intalnirilor noastre. Chiar si asa, pare frumos, sentimental si inalt ce vorbim aici. Pentru ca avem o sensibilitate aparte pentru esecuri, un soi de complicitate secreta cu ratarea, un soi de cult onctuos al mortii in rate. Despre morti doar de bine. Poate de-aici acea abjectie de superstitie ca sutul in cur, ratarea, exilurile s