Domnule ministru, conduceti Autoritatea Nationala de Control de cateva luni. Ce rezultate aveti?
Pentru mine bugetul este tinta fundamentala a activitatii mele, ca si la AVAB, de unde am venit. Eficienta institutiei pe care o conduc o comensuram in functie de intrarile la buget fata de previziunile care au fost facute prin legea bugetului. Avem cateva institutii extrem de importante, Garda Financiara, Autoritatea Nationala a Vamilor - fosta Directie Generala a Vamilor - si Oficiul National pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor, precum si AVAB, care are rolul ei static. Garda Financiara are un nou statut, recent ea devenind o institutie independenta in subordinea Autoritatii Nationale de Control, ceea ce este foarte important. Pana acum, un comisar de garda, cand dorea sa efectueze o operatiune impotriva evaziunii, putea avea surpriza de a primi un telefon de la cineva din Administratia Financiara. Garda Financiara se ocupa mai intai de confiscarea sumelor si a marfurilor, care reprezinta obiectul fraudei. Intre 1 septembrie si 30 noiembrie 2003 Garda a efectuat - si vorbesc acum de un varf al icebergului - 51.646 de controale la firme, pe probleme de evaziune. S-au aplicat contraventii de 319 miliarde, amenzi de 319 miliarde de lei, din care s-au incasat 177 miliarde, restul urmand sa fie incasate. S-au confiscat bunuri de 296 miliarde de lei si s-au facut 329 de plangeri penale la Parchet, care urmeaza sa ia calea justitiei, pentru prejudicii in valoare de 755 miliarde lei.
In sine, cifrele astea mie nu-mi spun nimic. Puteti sa-mi spuneti in procente, cat din cat?
In Legea bugetului pe 2003 la capitolul respectiv au fost prevazute 244.000 miliarde lei. Iata, am realizat 235.000 in primele 11 luni. Deci cu certitudine se va depasi nivelul de venituri. Garda Financiara are ca obiect si colectarea corecta a impozitului pe profit. Co