- Cultural - nr. 251 / 23 Decembrie, 2003 Oricate acuzatii de natura ideologica i-ar putea fi aduse lui Nicolae Labis, nu-i poate fi contestat acestuia talentul literar. E greu de estimat ce traseu literar ar fi urmat poetul de la Malini, daca s-ar fi ratacit in hatisurile colaborationiste sau maturizarea i-ar fi adus detasarea necesara pentru a ramane credincios doar poeziei. Nu vad de ce Nicolae Labis n-ar fi putut avea un destin ca al lui A. E. Baconsky, de pilda, care n-a ramas doar autorul Cantece(lor) de zi si noapte, din 1954, ci a scris si Fluxul memoriei, in 1957, si Cadavre in vid, in 1969. Ar fi putut ajunge, e adevarat, si poet de curte si atunci s-ar fi devalorizat si ceea ce dadea semnele unui viguros talent literar. Nicolae Labis ramane, prin ceea ce a scris, poetul «primelor iubiri». Primele iubiri e, de altfel, titlul plachetei pe care a reusit s-o publice poetul inainte de tragica si prematura sa disparitie. Posteritatea literara a lui Nicolae Labis a fost gestionata nefericit - si emotional si ideologic. I-au fost adunate intre coperte si poeme care faceau parte din laboratorul poetic, s-a accentuat angajamentul sau politic, pana acolo incat un editor de la Iasi, Virgil Cutitaru, in Prefata unei carti de Poezii, aparuta in 1971, l-a catalogat, nefericit, probabil din ratiuni editoriale, «poet al comunismului», sintagma nu doar nedreapta, dar si deformatoare. Lupta poetului cu inertia a fost astfel confiscata si deturnata pe un alt traseu al receptarii. Labis a scris, in elanurile sale adolescentine, sincere, si poeme care ne apar azi compromitatoare. Sa luam insa in calcul varsta poetului, vremurile in care a scris. In plin stalinism, totusi, el e cel care incepe sa reabiliteze lirismul, deschizand calea poetilor generatiei '60, lui Nichita Stanescu, Anei Blandiana, lui Adrian Paunescu, Constantei Buzea, lui Cezar Baltag, Ion Gheorghe etc.