„Dacă-l citeşti pe Borges frecvent şi cu atenţie,

devii borgesian 1)”

– Harold Bloom

Scriind despre Tlön Uqbar Orbis Tertius în care vedea „profesiunea de credinţă idealistă” a scriitorului argentinian, Ştefan Aug. Doinaş aminteşte un articol2), din deja celebrul număr special L’Herne din 1964, al lui Maurice-Jean Lefèbvre care, la rându-i, descoperea în Tlön... un mit al civilizaţiei şi culturii, în sensul că la Borges fantezia creatoare a spiritului devine agent al realului. Pe cât de cunoscută, metafora din Tlön... este pe atât de superbă: savanţii de pe planeta inventată de cei din organizaţia care nega existenţa lui Dumnezeu scriu o enciclopedie la fel de fictivă (ficţiune de gradul doi) care invadează realul pământean. „Şi lumea toată va fi Tlön”, căci ficţiunea generează realul.

Povestirea face legătura cu a doua temă esenţială a creaţiei lui Borges: lumea ca bibliotecă. Pe această planetă fictivă, creată după chipul şi asemănarea autorului, „subiectul cunoaşterii e unul şi etern”, deci literatura nu poate avea decât „un subiect unic” cu „infinite variaţii”, mai mult, „cu toate permutările imaginabile”, aşa cum apare, de data aceasta, în Biblioteca Babel. Astfel, autorul îşi va pierde orice individualitate, el rescriind la infinit aceeaşi literatură pe care o (re)adaptează succesiv sensibilităţii contemporane. Iată, aşadar, şi a treia mare obsesie borgesiană, formulată în toată splendoarea ei în Pierre Menard, autorul lui Don Quijote.

Mă voi opri îndeosebi asupra povestirii Biblioteca Babel, unde universul apare ca un turn bibliotecă ce adăposteşte toate cărţile obţinute prin permutarea în toate combinaţiile a celor 25 de simboluri ortografice, şi în toate limbile pământului. Aşadar, Biblioteca ar cuprinde nu doar cărţile care au fost scrise, ci toat