1. E iarnă
2. Dintr-un reportaj tv rezultă că suntem în vremea Ignatului, adică se aude guiţatul revoltat al unei porcine, după care vedem un concetăţean arătând spre camera de filmat nişte metri de cârnaţi vânjoşi, vreo câteva şunci glorioase şi, în prim plan, nasul său înroşit de ger din motive pomicole.
3. Ninge. Cade prima zăpadă şi primii cerşetori îngheţaţi de frig. Fulgii mari valsează graţios în ritmul unei muzici transmisă de Divinitate pe o frecvenţă PRO, aprobată şi ştiută doar de CNA.
4. Pe majoritatea posturilor de televiziune, Doamna deputat Mona Muscă ţine cursuri intensive de înţelepciune politică.
– Păcat că nu şi-a dat seama ce poate pe vremea CDR-ului, zice prietenul Haralampy, că azi ar fi Maria Estela Martinez de Perón ediţie românească... În orice caz – o votez...
5. Domnul Prim-ministru, cu obraji roşii, canadiană galbenă şi situaţie albastră, vizitează Clujul pentru a stabili, împreună cu Marko Bela, ultimele detalii în legătură cu noua denumire a Universităţii din Capitala Ardealului, respectiv ,,Bolyai”, care va avea şi o secţie ,,Babeş” în limba română, la Tighina, sub rectoratul lui Emil Constantinescu; altfel UDMR-ul va sfârteca protocolul cu PSD-ul, afirmă opoziţia... Primarul Gheorghe Funar nu a participat la discuţii fiind ocupat cu vopsirea în trei culori a şoselei Cluj-Napoca – Alba Iulia, via Odorheiu, Cristuru şi Târgu – toate Secuieşti. Cu ocazia vizitei, Domnul Prim-ministru a analizat din puct de vedere pesedist-strategic şi proiectul unei autostrăzi care va lega direct Budapesta de consiliul secuilor autonomi din Covasna, Harghita şi Mureş.
6. Tot în această perioadă, sub ameninţarea unui pistol artizanal marca Beretta, Domnul Preşedinte Ion Iliescu, vizitând vitejeşte municipiul Arad, din motive necunoscute (răutăcioşii spun că din cauza