Vremea bilanturilor. Fiecare institutie, cat de saraca, pastreaza din fondul de protocol ceva bani negri pentru zilele dalbe de sfarsit de an, cand se face bilantul. Momentul, cu piscoturi, sampanie si efuziuni de final, e asteptat mai mult ca orice eveniment. S-ar zice chiar ca oamenii isi economise...

Vremea bilanturilor

Fiecare institutie, cat de saraca, pastreaza din fondul de protocol ceva bani negri pentru zilele dalbe de sfarsit de an, cand se face bilantul. Momentul, cu piscoturi, sampanie si efuziuni de final, e asteptat mai mult ca orice eveniment. S-ar zice chiar ca oamenii isi economisesc sentimentele si reactiile de prin septembrie, pana in decembrie. Sa iasa bine la bilant. Pentru a nu mai vorbi despre nesecatele rezerve de autoapreciere si narcisism de care dau dovada sefii cand se vad in fata onoratei adunari. Din calcul lesne de inteles, nimeni nu face bilantul lucrurilor negative. Memoria colectiva, programata de regulamentele institutiei, cu speranta la o prima cat mai mare de sarbatori, isi aminteste doar realizarile si pasii inainte. Oamenii au luptat cu coruptia, au dat de pereti cu saracia, au eliminat birocratia, ma rog, au facut totul. Nu e de mirare ca si la nivel ierarhic se pregatesc tot soiul de sedinte de bilant. Sunt sedinte cu public. Accesul presei este permis si ministrul sau chiar premierul sunt preocupati, in egala masura, de grafice si de pahare cu sampanie. Cu atata disciplina a muncii, nu e de mirare ca mergem neabatut pe calea catre capitalismul multilateral dezvoltat.

Pentru observatorul impartial, asezat pe marginea istoriei, spectacolul confesiunilor publice si al spovedaniei institutionale poate parea nesatisfacator. Motive sunt multe. Iata, de pilda, bilantul ministrului de interne. Asteptat cu interes, aduce cu plictisul. O insiruire de cazuri, cifre, statistici. Accidentele rutiere se amesteca