Povesti de iarna, cu domnite si regi . De cate ori ajung la Sinaia, chiar imi pare bine ca traiesc in Romania. Viata mi se pare dintr-o data mai intensa si mai libera. Si cred ca oricine simte la fel. Are orasul acesta un farmec si o noblete, o combinatie aparte, ramasa neciuntita sub vremuri. Sina...
Povesti de iarna, cu domnite si regi
De cate ori ajung la Sinaia, chiar imi pare bine ca traiesc in Romania. Viata mi se pare dintr-o data mai intensa si mai libera. Si cred ca oricine simte la fel. Are orasul acesta un farmec si o noblete, o combinatie aparte, ramasa neciuntita sub vremuri. Sinaia, orasul regal, cu castelele sale rasarind ca dintr-o carte magica, intre paduri de brazi. Si peste toate, pare ca aici mai pluteste ceva: un abur de viata, de istorie traita si facuta candva chiar aici, o istorie, si grava, si vesela, cu aburul ei dulce si-amar, stapanind aerul de vesnica vacanta al orasului
Ursi si amintiri pe Furnica
Sinaienii sunt oameni deosebiti: puternici si dintr-o bucata, ca toti cei de la munte, dar cu frica lui Dumnezeu. Traind la umbra frumoaselor castele, amintirea regilor e pentru ei aproape inevitabila, un refren al unor timpuri nobile. Incat, chiar si aceia stabiliti abia dupa razboi in Sinaia, stiu sa-ti spuna cum, pe vremuri, tanarul rege Mihai putea fi vazut in iernile grele intr-o senileta, iesit sa deszapezeasca strazile de pe Furnica si pana la Poiana Regala, pentru concitadinii sai dragi. Ori mai afli vreun alt ciob de poveste, cu domni eleganti, ratacind palizi noptile prin paduri, brusc saraciti la ruleta, in zilele de glorie ale Cazinoului. Si daca vrei sa vezi toate astea, istoria si intamplarile vechi iti sar in fata de cum pui piciorul pe peronul garii: o placa te avertizeaza - si tresari - ca aici a fost impuscat primul ministru I.G. Duca, in 1933. Si alaturi e gara regala: ultima poart
