Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imigraţia de noapte

Publicat in Dilema Veche, joi 1 ianuarie 2004 ·

Eunice e hispanică după mamă şi englezoaică după tată, are 36 ani şi lucrează în România de 2 ani pentru o organizaţie internaţională. E obişnuită să schimbe ţările o dată la cîţiva ani, dar spune că în cazul României îi va fi mai greu pentru că e primul loc unde se simte cu adevărat bine. În cluburi este o apariţie inconfundabilă - atrage imediat atenţia prin vestimentaţie şi accesoriile uşor eclectice, la care se adaugă conversaţia şi consumaţia cosmopolite.

dacă cineva ar pune semnul egal între tine şi cuvîntul "clubber" ce-ai avea de spus? hm... dislexic... ai o garderobă specială pentru club? nu, port noaptea hainele pe care le port şi ziua şi nu mă gîndesc că merg în club cînd aleg hainele. ce preferi? să începi devreme sau să rămîi pînă tîrziu? să rămîn tîrziu. prefer after-hours-urile. în ce ţări ai mai fost înainte de românia? thailanda, noua zeelandă, taiwan. şi unde ţi-a plăcut cel mai mult scena de club? în bangkok. era foarte sofisticată, dar totuşi accesibilă, te puteai relaxa acolo. pe o scală de la "bere" la "vodkă" cum ar puncta scena de club românească? încercînd să ajungă la vodkă... ai de organizat un after-hours. ce dj-i români ai alege? pe kool şi pe dj hautecoulture de la şuie paparude. pe o scală de la "apă plată" la "dublu espresso" cum ar puncta cei doi? kool cred că ar fi un espresso lung şi hautecoulture o cafea tare neagră cu un strop de cognac. e ceva ce deteşti în cluburi? da, tipii care încearcă să fie fotografiaţi. e o atitudine anume care-mi displace: cei care se îmbracă şi se poartă într-un anume fel, încercînd să impresioneze. majoritatea nici nu-şi dau seama că nu reuşesc decît să semene cu toţii între ei. e unul dintre motivele pentru care eu şi prietenii mei mergem mai rar decît am dori în club. mi-ai putea descrie cea mai tare experienţă de club pe care ai avut-o în românia?

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iaşi: O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi după ce o maşină a fost lovită de un tren, la Podu Iloaiei

News.ro acum 2 ore
O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi, vineri seară, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren, în oraşul Podu Iloaiei din judeţul Iaşi. Conform ISU, în tren se aflau 11 pasageri care nu au avut nevoie de îngrijiri medic

Şapte noi discipline opţionale școlare au fost incluse în oferta naţională

Adevarul acum 2 ore
Şapte noi discipline opţionale au fost incluse în oferta naţională de studiu, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, publicat în Monitorul Oficial.

Reacția lui Nicuşor Dan, după ce USR i-a retras sprijinul Elenei Lasconi. „Eu cred că a fost o decizie corectă”. / „Nu am avut nicio legătură”

Gandul acum 4 ore
Candidatul independent la prezidențiale Nicuşor Dan a declarat vineri, după ce USR a decis să îi retragă sprijinul Elenei Lasconi, că el crede că a fost o decizie corectă. El a a precizat că nu a avut nicio legătură cu această decizie, însă, evident

Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 12 – 18 aprilie 2025

Libertatea acum 12 ore
Citește Horoscop săptămânal Balanță. Previziuni pentru perioada 12 – 18 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Balanță. Între 12 și 13 aprilie după-amiaza, Luna

Zelenski le cere aliaților occidentali încă zece sisteme Patriot: „Lumea liberă le are”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri aliaților occidentali să furnizeze urgent sisteme suplimentare de apărare antiaeriană, subliniind că Ucraina are nevoie de încă zece baterii Patriot pentru a face față amenințărilor ruse. A

AEP lansează campania „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”, în contextul ameninţărilor legate de răspândirea de conţinut fals şi manipulator în mediul online, şi având în vedere campania pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 8 ore
AEP lansează campania „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”, în contextul ameninţărilor actuale la adresa integrităţii proceselor electorale democratice, cauzate de răspândirea de conţinut fals şi manipulator în mediul online, şi având î

Open AI îl dă în judecată pe Elon Musk pentru „tactici de rea-credință”

Adevarul acum 3 ore
OpenAI a intentat un proces împotriva cofondatorului Elon Musk, acuzându-l că încearcă să blocheze dezvoltarea companiei pentru a câștiga control asupra celor mai avansate tehnologii AI.

Superliga – play-out: FC Hermannstadt – Petrolul Ploieşti 1-1. Gazdele au egalat în minutul 90+1

News.ro acum 2 ore
Echipa Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate vineri, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia FC Hermannstadt, în etapa a patra a play-out-ului Superligii. Ploieştenii şi-au anunţat intenţiile ofensive în startul meciului, Jyry şutând periculos în mi

Erdogan acuză Israelul că „încearcă să dinamiteze revoluția” din Siria. Întâlnire cu noul lider de la Damasc

HotNews acum o ora
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat vineri Israelul că seamănă diviziuni în Siria ca „să dinamiteze revoluția” care l-a înlăturat de la putere pe Bashar al-Assad, relatează AFP. Turcia este un susținător-cheie al noului lider sirian, Ahm

Accident feroviar în județul Iași: Trei persoane încarcerate

Mediafax acum 3 ore
În urma impactului, trei persoane au rămas încarcerate în autoturism, iar echipajele de intervenție lucrează la fața locului pentru extragerea și acordarea primului ajutor victimelor. „La locul solicitării s-au deplasat de urgență o autospecială de

Vremea

București
acum

sâm.

1°/11°
dum.

7°/14°
lun.

7°/16°
mar.

6°/16°
Iasi
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/16°
lun.

6°/16°
mar.

7°/18°
Constanta
acum

sâm.

1°/12°
dum.

5°/10°
lun.

6°/10°
mar.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/10°
dum.

3°/16°
lun.

7°/17°
mar.

8°/9°
Timisoara
acum

sâm.

3°/14°
dum.

4°/19°
lun.

9°/16°
mar.

10°/12°