Nimic sau aproape nimic nu anuntase revirimentul zilei a doua a Festivalului CineMAiubit de luna trecuta. Dimpotriva, niciodata toamna-iarna nu fu mai terna sufletului nostru filmic bintuit de falimentari, decit fura la inceputul lui decembrie Conferinta de presa de la Cinema Studio in saptamina care a precedat festivalul, apoi speech-ul inaugural si mai ales prima zi a „Sectiunii competitive a filmelor de fictiune pe 35 mm“. Doar o mica bucla din cuvintul introductiv al dnei prorector si director de festival, prof.univ.dr. Cristina Nichitus, a putut fi luata ca licar al sansei de a mai spune, in sistemul din care UNATC-ul face parte, e pur si muove. Dna pro rector-director a observat ca, pusa pe orizontala, cifra 8 a editiei Festivalului devine semnul infinitului: ∞. Triumfator-univoca in perspectiva eternizarii, vorbitoarea nu ne-a facut deloc impresia sa fi intrezarit eventualitatea unei ambiguitati, cu ± ∞, dar minimalul joc al cifrei rasturnate ne-a mutat o clipa in alta dimensiune a lucrurilor si am vrut sa-l socotim de bun augur.

Mai mult, ca sa punem binele in fata, il luam pe + ∞ in brate, lasam la urma numita Conferinta de presa cu cele adiacente si sarim peste prima zi a concursului, direct la ziua a doua, care ne-a parut a altui festival, din alta scoala. Nu clipe, ci minute bune, adunabile in sferturi de ora, ne-au ajutat sa uitam momentan orele chinuite ale zilei anterioare, in care acum, post-Revelion, nu mai scormonim titluri, semnaturi si titulari de clase de studiu. Cum bine a remarcat intermitent haiosul couper Octavian Saiu de pe podiumul salii Studio, sa spunem doar ca peliculele UNATC ale primei zile n-au fost mult diferite de cele primite de la facultatea din Giza-Egipt (caci CineMAiubit e festival international) – exercitii de care o comisie autonoma de preselectie si programare ar fi trebuit sa se ocupe macar spre a nu aparea ca