Cu Saddam Hussein, la 14 ani dupa Nicolae Ceausescu
Cu citeva zile inaintea implinirii a 14 ani – un deceniu si aproape jumatate – de la prabusirea regimului comunist din Romania, capturarea fostului dictator irakian Saddam Hussein ne-a reamintit soarta omologului sau roman Nicolae Ceausescu, stimulind comparatiile.
Nu numai la noi. Presa internationala l-a pus inca o data pe Saddam pe lista marilor criminali ai modernitatii, de la Stalin si Hitler la Pol Pot si ceilalti. Ici si colo – raportari mai concrete la operatiuni similare de capturare a unor dictatori precum Hitler (care se sinucisese, impreuna cu cei din anturajul sau, cu citeva ore inaintea asaltului trupelor sovietice asupra cancelariei din Berlin, pe 30 aprilie 1945) sau precum premierul de atunci al Japoniei, Hideki Tojo (arestat de trupele americane la Tokio, pe 1 septembrie 1945, dupa ce incercase si el sa se sinucida).
Pentru noi, referinta prima nu poate fi decit – fireste – Ceausescu. Nu doar intr-un sens general si politic, fiind vorba despre varianta noastra, locala, de dictator, sef absolut al unui stat politienesc, represiv, crud si asa mai departe; inaintea acestor lucruri, comparatia ni s-a impus imediat datorita detaliilor concrete din imaginile oferite televiziunilor din intreaga lume de catre Departamentul Apararii de la Washington: l-am putut vedea pe Saddam Hussein mult imbatrinit, cu barba lunga, carunta, crescuta dezordonat, cu gura cascata pentru ca un medic militar sa-i poata examina dantura (sau – cum s-a spus ulterior – pentru a i se recolta saliva pentru analiza ADN-ului) – intr-o situatie izbitor de asemanatoare cu Ceausescu in unitatea militara de la Tirgoviste, unde el si sotia sa Elena fusesera adusi dupa arestare, dupa ce pilotul helicopterului ii depusese undeva, pe o margine de sosea. Se tragea inca pe strazile din Bucuresti si din alte oras
