Sase intrebari privind invatamintul obligatoriu
Liviu PAPADIMA:
Extinderea invatamintului obligatoriu, legiferata in vara acestui an, raspundea unei necesitati incontestabile. Nevoia de a largi perioada de scolarizare obligatorie a fost de altminteri recunoscuta de acum mai multi ani, recunoastere consfintita prin modificarile aduse Legii invatamintului in 1999, care prevedeau incheierea studiilor pentru orice elev cel mai devreme la virsta de 16 ani, dupa ce va fi absolvit 4 clase de scoala primara si 5 clase de gimnaziu. Vom discuta in continuare in ce masura legiuitorul a ales o solutie optima pentru prelungirea duratei de scolarizare. Dincolo de neclaritatile Legii 286/2003, aduse in discutie de Florentina Samihaian si Florin Ionita, e cazul sa ne intrebam in ce masura acestea rezolva problemele de fond cu care se confrunta invatamintul romanesc de 14 ani incoace. Din pacate, si din cauza grabei cu care s-au luat deciziile, si din cauza opacitatii decidentilor fata de opinia publica si de cea a expertilor, lucrul acesta a fost aproape complet ignorat, politicile educationale rezumindu-se, si de aceasta data, la politica faptului implinit. Cine poarta responsabilitatea pentru acest mod de a practica politicile publice, cine „achita nota de plata“ ramine, iarasi, incert.
Prima intrebare pe care ne-am pus-o este: Cit de diferentiat ar trebui sa fie un invatamint obligatoriu?
Fiind vorba de o obligatie generala, aceasta ar trebui sa fie, in mod normal, asumata la fel de catre toti cei vizati. Lucrurile nu stau insa deloc asa. Exista o discrepanta evidenta la ora actuala in cadrul invatamintului obligatoriu intre clasele V-VIII pe de o parte, cu profil general, si clasele IX-X, puternic diferentiate in raport cu profilul scolii la care va reusi sa fie inmatriculat absolventul primelor 8 clase.
Carmen MUSAT:
Aceasta d
