Fraţilor, am învins! Editorul a rămas, noi am fugit! Sîntem, în sfîrşit, liberi! Şi, cum libertatea zace nefolosită peste tot, am să-mi arog dreptul, în prima ediţie a Dilemei vechi, să mă ocup de un subiect complet paralel cu schimbarea prin care trecem, noi şi oricare alţii: babele. Nu vă aşteptaţi la un josnic atac la persoană. Babele (care nu trebuie confundate cu femeile în vîrstă) merită mai multă atenţie din partea publicului, pe nedrept concentrat asupra tinerelor unilateral dezvoltate pe scara X. Spre deosebire de acest domeniu superficial, babele cer aprofundare, studiu atent şi vaste cunoştinţe enciclopedice. Ştiţi desigur că în abordarea carteziană baba este punctul de origine al hărţilor iniţiatice ale ridurilor. Dar veţi rămîne miraţi să aflaţi că, la 1591, Mercator îi unea negii cu o singură linie, "din al cărei parcurs se poate obţine uşor desenul astral al constelaţiei sub care baba s-a născut"... Născut? De fapt, nu toţi sînt de acord cu ideea unei babe-copil. Nici un cercetător n-a reuşit pînă acum să creeze o babă în laborator, lucru care pune oarecum în dubiu credinţa populară că babele se trag din oameni. O teorie în vogă în anii '60 postula esenţa extraterestră a babelor - conform acesteia, ele nu sînt nimic altceva decît sonde spaţiale trimise aici pentru a baboforma1 Pămîntul. Şcoala de la Sao Paolo propune o cheie cibernetică pentru a înţelege comunitatea acestor fiinţe: baba e un sistem autoreglabil foarte asemănător unei găuri negre. Ea se hrăneşte cu stimuli exteriori, care pătrund în organismul babei, în care rămîn captivi şi unde energia lor e drenată în alte dimensiuni spaţio-temporale. Teoria a fost testată într-un studiu masiv făcut în Brazilia, în care un lot de babe voluntare a fost expus unor stimuli diverşi, de la conversaţii şi pînă la explozii în imediata apropiere. Soldată cu un deces, această din urmă experienţă a răma