Nu o cheamă Nuţy, ci, eventual, Lory. De fapt, Loredana. Înainte de Revoluţie, era o cîntăreaţă uşor penibilă, ca oricare alta din acea vreme, care se împărţea între Mamaia şi casa de discuri Electrecord. Era tînără şi promitea decenii de împliniri măreţe în cariera ei de interpretă de muzică uşoară într-o ţară comunistă. Era un fel de - să zicem - Marina Scupra (chiar: vă mai amintiţi de Marina Scupra?). Singura chestie cu care a ieşit din rînd pe vremea aceea a fost melodia la care a colaborat cu Ion Caramitru şi în care cei doi se iubeau foarte mult şi îşi dădeau bineţe (un fel de "Je t'aime - Moi non plus" autohtonă care le-a făcut pe multe adolescente îndrăgostite în secret de Caramitru să devină melancolice şi visătoare la fapt de seară). După Revoluţie, a continuat pe aceeaşi linie ca înainte, numai că - din moment ce libertatea o permitea - ceva mai decoltată. De fapt, e impropriu să vorbim despre vreun decolteu, pentru că el la vremea aceea nici nu mai era luat în calcul. Loredana a fost prima artistă autohtonă care şi-a arătat cu generozitate sînii pe marele ecran, într-una din comediile acelea post-revoluţionare cu Stela şi Arşinel care făceau deliciul doar băieţilor consumatori de seminţe din faţa cinematografului "Luceafărul". Apoi a dispărut din peisaj, pentru că a plecat pentru ceva timp în Italia. De unde s-a întors cu un look occidental şi cu un repertoriu mai destupat la minte. A început să cînte cu Direcţia 5 (unde, printre altele, era o fană a basistului trupei), a scos un clip cu B.U.G. Mafia unde se ruga să fie ridicată la cer - în fine, a început să se mişte ceva mai interesant pe piaţa muzicală românească. Apoi a urmat intrarea ei în marea familie a PRO-ului,

unde a devenit doamna Boncea. Din acest punct, cariera ei s-a înscris pe o orbită inter-galactică. A beneficiat de avantajele star-sistemului PRO (după cum spuneam şi altă da