"Era frig cumplit. [...] Pe frigul şi pe întunericul

acesta, mergea pe stradă o fetiţă săracă, desculţă şi

cu capul gol. [...] Ducea într-un şorţ vechi o mulţime

de cutii de chibrituri şi o cutie o ţinea în mînă. [...]

Un chibrit ar fi straşnic acum. Ce-ar fi să scoată

unul, să-l aprindă şi să-şi încălzească degetele? A

scos un chibrit şi l-a aprins. Ce frumos ardea! Era o

flacără caldă şi limpede ca o lumînare. Şi deodată

fetiţei i s-a părut că...!"

Hans Christian Andersen, Fetiţa cu chibriturile Dora nu a vrut. A aprins doar un băţ şi doar aşa, din pură curiozitate. În holul Casei Studenţeşti, unde urma un curs de desen. Se nimerise acolo laolaltă cu o preselecţie pentru o şcoală de fotomodele. A luat în joacă un formular de înscriere. Şi abia atunci, fără să-şi dea seama, a scăpărat gămălia de fosfor, văzînd pentru cîteva clipe (cît a completat formularul), în lumina chibritului, cum va cădea juriul preselecţiei pe spate la vederea ei, cum o să le dea vestea părinţilor, cum va ajunge vedetă. Flacăra a tremurat însă de îndată ce a păşit în camera de prezentare, cînd a simţit pe pielea ei o mică parte din ceea ce înseamnă "a fi manechin". Eşti expusă, eşti măsurată, cîntărită din ochi şi demolată din sprîncene. Focul chibritului ei nu a rezistat. Nu avea cum. În primul rînd, i s-a reproşat ţinuta. Apoi înălţimea. "Ca manechin n-ai avea nici o şansă", i-a mai zis, dincolo de o barbă căruntă, cineva care îi păruse mai demult a fi un domn. "Următoarea !" ca la doctor, a concediat-o. Şi-a luat formularul îndărăt, pentru că de fapt îşi dorise doar o confirmare din partea "specialiştilor" că e "damă" bine. Clara a vrut. De cînd se ştie a vrut. A făcut o şcoală de modeling la Botoşani. Adică este manechin cu acte!

Preselecţia a luat-o din prima, în şcoală se făcea mereu remarcată. Totul părea pe drumul cel bun.