Există, pe bună dreptate, un mit al oraşelor cu vestigii: acestea nu numai că trebuie văzute, ci e, de asemenea, necesar să fie exploatate "constructiv", într-un mod ce ar putea îmbina, abil, culturalul cu ludicul. În privinţa Sighişoarei, acest lucru a fost cel mai aproape de realizarea concretă: Festivalul de Artă Medievală de acolo, din fiecare vară, a reuşit să "reînvie" cumva locurile istorice atît de incredibil păstrate. Ştiu Sighişoara de mult, şi farmecul ei nu mai e o noutate pentru mine. N-am mai fost, însă, niciodată de sărbători. Petrecerea revelionului în cetăţuia medievală a fost o experienţă nouă pentru mine: şi în sensul exploatării ludice a unui spaţiu istoric, de care vorbeam anterior, dar şi al îmbinării micilor obiceiuri ale unui tîrg de provincie cu cele, mai măreţe, ale încărcăturii istorice. Exploatarea ludică a fost cu atît mai concretă, cu cît am revizitat cetatea împreună cu un copil de 7 ani. Acesta ar putea foarte bine reprezenta turistul mediu inocent, ca să nu zicem naiv, care gustă bucuriile primare ale oricărui loc: cu cît e mai vechi, cu atît senzaţiile tari şi gustul pentru mister cresc. De pildă, în cazul muzeului, desigur că exponatele sînt interesante, dar scările foarte înguste şi, de multe ori, şubrede, care duc foarte sus, sînt şi mai şi. Este interesant unul dintre primii oameni care au proiectat rachete, dar mecanismul, încă în funcţiune, al ceasului din turn, e şi mai şi. La fel, nu poţi să nu te uimeşti, în ingenuitatea ta de cetăţean al secolului XXI, la vederea vechilor borcane farmaceutice sau a inumanelor foste instrumente chirurgicale. Sau să nu te extaziezi,

bărbăteşte, în faţa colecţei de arme din diverse epoci. Culminînd cu citirea inscripţiei despre Dracula de pe restaurantul "Vlad Dracul": chiar dacă Vlad Ţepeş şi-a petrecut doar vreo 4 ani în oraş, nu contează - mitul a marcat locul. De asemenea, ce