Doar acela care se ştie fără păcat poate să ridice piatra. Din perspectiva lipsei de echivoc al acestei aserţiuni, articolul meu despre prostituţie (am ales să scriu despre prostituţia intelectuală) ar trebui să se încheie aici. Vă mulţumesc pentru răbdarea cu care m-aţi citit. Pe curînd. Aş vrea, totuşi, să revin. Ce-ar fi dacă aş aborda acest subiect folosindu-mă, dimpotrivă, de condiţia morală echivocă a omului contemporan? Poate că soluţiile găsite în democraţiile moderne pentru a controla fenomenul prostituţiei - în sensul propriu - se pot adapta, cu succes, prostituţiei intelectuale? Ar trebui, mai întîi, să ne convingem că extrapolarea e justă. În acest scop (şi pentru netezirea terenului teoretic), prima măsură care trebuie luată este să îndepărtăm judecata conţinută în termeni. Altfel spus, trebuie să ne abţinem de la a valoriza negativ itinerariul unor intelectuali ca Pruteanu sau Păunescu, pentru că a pune eticheta "prostituţie" asupra înregimentărilor lor, de dată recentă sau nu, este, în mod evident, un reflex al felului în care sîntem setaţi să judecăm femeile care-şi vînd trupul. "Prostituţie" este un cuvînt tare, cu atît mai tare, cu cît activitatea în sine a fost blamată şi sancţionată de-a lungul vremii. Însă, aşa cum se poate vedea, astăzi s-au găsit formule viabile pentru a asuma această realitate, iar un set de reglementări care să o jaloneze nu este nimic mai mult decît un pachet de măsuri fiscale şi profilactice. Trebuie, aşadar, să uităm de disconfortul moral pe care pomenirea termenului îl induce şi să vedem dacă există asemănări de esenţă între activitatea desfăşurată de către diverşi membri ai societăţii pe centură, în faţă la Inter, în parcuri sau în ganguri şi parcursul intelectual al celor pomeniţi mai sus, cu titlu de exemplu. (O listă exhaustivă a practicanţilor prostituţiei intelectuale şi a tarifelor practicate nu a fost alcăt