Dominatia perspectivei mecaniciste asupra politicii, consecinta a emergentei paralele a mecanicii newtoniene si a parlamentarismului clasic englez in secolul al XVIII-lea, inspira inca analizele asupra guvernarii. Fortele politice se confrunta intr-un cadru relativ stabil (arena parlamentara) dupa un model al raportului dintre forta (partid sau coalitie de guvernare) si contraforta (opozitie), iar echilibrul nu este decat un reper ideal. Evolutia stiintelor pozitive nu a afectat semnificativ stereotipurile de interpretare a politicii, poate si deoarece cadrul parlamentar continua sa functioneze. Schimbarile sociale si economice, mai apoi cele tehnologice au transformat radical spatiul public si, in consecinta, politica, iar daca astazi viziunea traditionala rezista, aceasta nu explica decat tangential diversitatea fenomenului politic. Ramasa doar la nivelul sau parlamentar, politica se dilueaza, isi pierde semnificatia comunitara, reactia antiparlamentara (nu insa si antipolitica) traduce in termenii perceptiei un blocaj comunicational. Controlul puterii si al detinatorilor acesteia nu functioneaza coerent iar reactia publica nu face decat sa ilustreze acest fapt.

În incercarea de a restructura viata politica si de a crea oportunitati, opozitia parlamentara democratica, dupa o lunga perioada de incercari individuale, a agreat, spre sfarsitul anului 2003, formula unei aliante politice. Devenita rapid un actor politic redutabil (in sondajele CURS-CSOP de la sfarsitul lui noiembrie atingea 28%, iar in sondajul CURS din decembrie realizat in mediul urban era la egalitate cu PSD), alianta se contureaza ca o alternativa inca timida la PSD, are insa de infruntat nu doar reactia previzibila a adversarilor, ci si ambiguitatile datorate obiectivelor de etapa si strategiilor neclare. Distanta ideologica dintre social-democrati si liberali, intr-un moment in care soc