- Istoric - nr. 3 / 7 Ianuarie, 2004 Abil diplomat si strateg, prin intermediul unor ambasadori iscusiti, ca fratii Roman si Manea Herescu sau Radu Gotca, pentru a inlatura primejdia care plana asupra tarii sale din partea Ungariei, Mircea a stiut sa obtina alianta Poloniei (1389-1391), pentru ca, apoi, in fata agresiunii otomane, sa realizeze, in conditii de deplina egalitate (7 martie 1395), alianta militara cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg (1386-1437). Si-a asigurat, de asemenea, sprijinul principilor selgiukizi anatolieni, obligandu-l pe Bayiezid Fulgerul sa lupte permanent pe doua fronturi, in Rumelia si Anatolia, situatie strategica de mare importanta, care i-a favorizat stralucitele succese militare obtinute in cursul razboiului antiotoman din anii 1393-1396, in campaniile de la Karinovasi, de "la santuri", in campie pe Arges (10 octombrie 1394), si de la "Rovine", in zona submontana din apropierea Curtii de Arges (17 mai 1395). Abia in toamna anului 1394, dupa o campanie de vara care a pustiit intreg malul drept al Dunarii, de la Dristor pana la Vidin - Bayiezid a declansat ofensiva impotriva Tarii Romanesti, mobilizand vasalii crestini balcanici alaturi de oastea Rumeliei. Dunarea a fost trecuta rapid, pe la Nicopol, dupa care a inceput inaintarea, "parjolind si devastand" prin campie pana la raul Arges, de-a lungul caruia spera sa inainteze fara dificultati spre capitala tarii, Curtea de Arges. Atras insa in adancimea teritoriului, dupa "o saptamana" de mars epuizant, corpul expeditionar otoman, a fost lovit la 10 octombrie 1394. Atacul romanilor mascati in paduri s-a declansat prin surprindere, la caderea intunericului, intr-un "loc rau", in campie, pe malul Argesului ("Arkis"), unde "Mircea a venit la lupta deschisa". Bayiezid a scapat cu greu din aceasta mare ambuscada in care si-a pierdut cea mai mare parte a armatei si multi vasali sarbi,