- Istoric - nr. 5 / 9 Ianuarie, 2004 Pe parcursul a peste treizeci de ani de lupta pentru afirmarea independentei romanesti, Mircea I Basarab a reusit sa consolideze opera inaintasilor, obtinand, ca urmare a unei politici interne intelepte si a unor abile initiative pe plan extern, importante succese si pe linia implinirii dezideratului Unirii. Preluand misiunea reconquistei antitatare, si-a intarit autoritatea in "partile tataresti" ale sud-estului Moldovei, in regiunea care reunea - la varsarea Siretului si Prutului in Dunare si a Nistrului in mare - sectoarele terminale ale marilor artere comerciale care legau Europa nordica si centrala, prin Marea Neagra, de Orient. Si-a consolidat in aceasta directie stapanirea la nord de gurile Dunarii, pana in dreptul Chiliei, intregul tinut adoptand si perpetuand, din acest moment, in istorie, numele dinastiei basarabe. In anii primei mari ofensive otomane (1388-1389) declansata de marele vizir Ali Pasa Ciandaroglu asupra teritoriilor romanesti dintre fluviu si mare, in conditiile in care unchiul sau, Ioancu, considerandu-l singurul conducator capabil sa apere prin efortul comun al muntenilor si dobrogenilor fruntaria sudica romaneasca, danubiano-pontica - i-a cedat, inainte de a se retrage in "viata monastica", titlul sau de despot, a unificat Muntenia si Dobrogea. Retras la Varna, pentru a se dedica unei stralucite activitati carturaresti, filozofice, teologice si istorice, "inteleptul si invatatul kir Ioanco" (Manuel Paleolog)... era semnalat inca in viata si dupa devastarea orasului de tatari, in 1399. Mircea a unificat asadar "Tarii" Dobrogea, cu gurile Dunarii, Caliacra, Dristorul si intreaga "Vlahie" dunareana, pana la Sistov pe cale pasnica, prin drept de mostenire. Daca in documente stapanirea sa asupra ambelor maluri ale fluviului a fost precizata prin termenul "Podunavia", in amintirea localnicilor ea s-a pastrat