- Social - nr. 6 / 10 Ianuarie, 2004 Cel mai frig din iarna aceasta a fost joi, 8 ianuarie, cand mercurul termometrului a scazut, la Targu-Mures, la minus 16,1 grade C. Desi vineri dimineata au fost numai minus 13,9 grade C, gerul a parut chiar mai patrunzator decat in ziua precedenta, starnit, probabil, de o usoara circulatie a aerului. Este bine ca e rece, pentru ca, altfel, ar ninge. Iar dupa cum s-a putut vedea si cu prilejul sarbatorilor de iarna, nevinovatul fulg a devenit spaima primarilor, guvernantilor si a drumarilor care, cu toata tehnica lor din dotare, o iau la sanatoasa de indata ce se starneste vreun vantulet mai curajos. Nu intamplator, actualul si penibilul ministru al Transporturilor de azi a dat ordin prin care, cum ninge ceva, se intrerupe circulatia. Revenind la vremea care ne hotaraste in asa masura soarta, doamna Ortenzia Popescu, seful statiei meteo Targu-Mures, este de parere ca, in scurt timp, ea se va ameliora, temperaturile vor creste pana la limita producerii lapovitei, fapt care ar putea avea loc chiar duminica. Sa fie lapovita, dar nu ninsoare, pentru ca drumarii nostri, pe care de altfel ii platim destul de gras prin taxe de tot felul, nu mai sunt dispusi sa dea piept cu zapada, in ciuda faptului ca, fata de acum un deceniu si mai bine, tehnica a avansat. Ei stau acum, insa, foarte prost la capitolele organizare si implicare. (I. C.) - Social - nr. 6 / 10 Ianuarie, 2004 Cel mai frig din iarna aceasta a fost joi, 8 ianuarie, cand mercurul termometrului a scazut, la Targu-Mures, la minus 16,1 grade C. Desi vineri dimineata au fost numai minus 13,9 grade C, gerul a parut chiar mai patrunzator decat in ziua precedenta, starnit, probabil, de o usoara circulatie a aerului. Este bine ca e rece, pentru ca, altfel, ar ninge. Iar dupa cum s-a putut vedea si cu prilejul sarbatorilor de iarna, nevinovatul fulg a devenit spaima primarilor,