Livius CIOCARLIE
„…pe mine sa nu contati“. Convorbiri cu Mircea Bentea,
urmate de o addenda
Editura Paralela 45, Colectia „Odiseu“, Pitesti-Bucuresti, 2003, 144 p., f.p.
Am parcurs volumul de convorbiri al lui Livius Ciocarlie cu Mircea Bentea animat de o atentie speciala pe care mi-o indusese chiar protagonistul cartii atunci cind afirmase, intr-o emisiune TV, ca scrie, intre altele, cu intentia ca cititorul sa-si puna intrebarea: „asta ce-o mai fi?“ (interogatia in cauza e de regasit, cu aceeasi semnificatie, si in carte, la p. 77). Intentie mai mult decit la locul ei intr-o perioada a blazarilor de tot felul, de la cele curat-angoasate pina la cele inutil-simulate. Dar si o intentie ciudata pentru un spirit autocaracterizat ca „diletant“, „neserios“ si care poate sustine in perfecta adecvare cu sine: „Nu ma iau in serios pe nici un plan, nu numai pe cel literar“ (p. 40). De ce ar urmari ceva daca nu se ia in serios? Ei bine, pentru ca nu este nici o contradictie intre cele doua activitati. Unul dintre factorii coagulanti ai scrisului lui Livius Ciocarlie – fie ca este vorba despre comentarii pe marginea unor autori (Cioran, Valéry, Lichtenberg), despre teme (vidul, indiferenta) sau despre proza autobiografica in cele mai varii ipostazieri – este explorarea deplina, prin invaluiri, reveniri, „scurtcircuitari“ ale traseelor mentale, aprofundari inevitabile a ceea ce i se ofera, inclusiv (mai ales!) propria viata, propria mediocritate – cita e, atunci cind e! –, propria marginire.
Exceptionalitatea, in sens strict descriptiv, a operei lui Livius Ciocarlie in cimpul literaturii romane de azi consta in aceasta adequatio rei et intellectus, in impecabila asimilare a ideii de catre scriitura si invers, in concatenarea mizelor, oricit de „marunte“ ar fi, cu trairea/transcrierea lor si mai ales in lipsa acuta a oricarei
