Dimineaţa, în holul hotelului, aşteptând autocarul care ne va conduce la aeroportul Charles de Gaulle. Carul întârzie, aşa că ne trecem vremea măsurându-ne din priviri. Toţi sunt mulţumiţi – concertul a fost triumfal –, dar sleiţi de oboseală. Emil Mihaiu a stat treaz toată noaptea, muncit de o Reisefieber. Vasile Soporan şi-a înfăşurat grijuliu gâtul şi glasul, în perspectiva unui nou turneu. Costică Lupu îşi trage mecanic cuşma pe-o sprânceană. Jelu, mai agitat ca niciodată, recită pentru toţi şi pentru fiecare o istorioară confuză pe care nimeni n-a înţeles-o şi nimeni nu are răbdare s-o mai asculte pentru a suta oară: a luat locul I la Paris şi a căpătat în dar o maşină, dar i-au furat-o „ăştia” (n-am aflat cine sunt „ăştia”, dar tragem nădejde că n-au nici o legătură cu grupul nostru de 24 de suflete cântătoare). Jelu trăieşte în lumea lui de fantasme lăutăreşti, în care integrează bizar toate evenimentele petrecute în lumea celorlalţi. A simţit, după concertul de alaltăieri, că Directorul artistic de la Cité de la Musique a fost foarte mulţumit de performanţa lui: de aici i s-a tras „locul I”. Maşina din peisaj s-a adăugat mai târziu: ieri dimineaţă, un şofer de la Cité l-a confundat cu un lăutar sârb şi l-a invitat politicos în limuzină. Când a descoperit greşeala, acelaşi şofer l-a poftit ceva mai puţin politicos să coboare în pas alergător. Avem unele motive să presupunem că el ar fi “hoţul”.

Ali şi Kalman, care vor lua curând trenul spre Belgia, coboară ultimii. În braţe cu un contrabas cu voal de mireasă, pe care noi trebuie să-l purtăm în locul lor până la Bucureşti. - Ce-i cu ambalajul ăsta sumar, băieţi? Dacă-l lăsaţi aşa, nu mi-l primesc „ăştia” la cală. - A, nu vă faceţi griji; noi nu ne întoarcem, aşa că două locuri plătite rămân libere, uite şi biletele. Puneţi contrabasul în cabină, pe unul din scaune şi-i comandaţi două dejunuri