Parisul – Gavroche, ca nici un alt oraş din lume, îşi face oficial, râzând, critica socială în piaţa istorică a Caruselului, când te pregăteşti să intri în Muzeu, pe unul din stâlpii de fontă dixneuvième siècle scriind pe o pancartă de metal ca pe orice indicator urban de circulaţie:

Policiers partout, Justice nulle part... Poliţişti peste tot, Justiţie nicăieri... Scris de Primărie, cu acordul Primăriei oricum. O spune statul cu unul dintre cele mai bine exersate şi mai cu grijă întreţinute spirite ale dreptăţii... Mă gândeam la Justiţia noastră, la zeiţa bucureşteană cu cântarul măsluit, la zâmbetul ei pişicher...

Intru prima dată la Luvru în acest an străbătând piramida imponderabilă, luminoasă, a arhitectului chinez, în timp ce mă uit pe sus, la acoperişul Luvrului vechi, prin sticla pe care bate o ploaie măruntă. Combinaţia, pe când îmi rotesc ochii înălţat treptat de scara rulantă,... amestecul Egipt, China şi Franţa, mi se pare o sinteză genială. Cel mai bine ar fi înţeles acest lucru însuşi Corsicanul, Napoleon. Esteţii depăşiţi spun hodoronc-tronc. Franţa însă a plusat energic împotriva automatismului cultural...

În ziua aceea, nici nu bănuiam că mă aştepta şi că aveam să stau lângă ea pe bancheta de stejar din colţ a secţiei de artă şi sculptură a Europei de nord... de păcătoasa de Maria Magdalena... Magdalena lui Gregor Erhart de pe la 1540 goală, înfăşurată doar în părul blond, auriu, în care era îmbrăcată în pustnicia ei, alte vestmânte neavând... Artistul s-a inspirat după Magdalena lui Albrecht Dürer de pe la 1505, mult mai severă, mai clasică, după cum se vede într-o fotografie alăturată.

Magdalena lui Erhart este o Evă sexy, o nemţoaică de lemn policrom, părând de marmoră, una gălbuie; dar, după crăpăturile de la glezne, se vede că e de lemn, unul atât de fin lustruit ca şi de patina timpu