Am spus-o şi altă dată, poate că nici o revistă şi nici o editură de la noi, după 1990, n-a reuşit să realizeze mai mult în domeniul recuperării scriitorilor români din exil ca Jurnalul literar. Oricum, ea se situează pe primele locuri. În paginile revistei, ca şi în planurile editoriale, aceştia reprezintă o permanenţă. Recent, a văzut lumina tiparului un prim volum din corespondenţa trimisă şi primită de istoricul de artă şi poetul Alexandru Busuioceanu între 1942 şi 1950, sub titlul Un roman epistolar al exilului românesc, îngrijit de Liliana Corobca, cercetătoare mie necunoscută până acum. Titulatura mi se pare adecvată pentru că dialogurile reconstituie o imagine vie şi amplă a meandrelor vieţii şi activităţii scriitorilor siliţi să rămână în pribegie după ce a fost instaurat regimul comunist în ţara ocupată de ruşi, echivalând, afirmă editoarea, pe bună dreptate, în introducere cu un veritabil roman-frescă. Numeroasele scrisori ce vin sau pornesc de la Alexandru Busuioceanu (1896-1961), axa coagulantă a volumului/volumelor fac să putem descifra o stare de spirit mai generală, psihologii frământate, oscilări între speranţă şi descurajare, idealuri, cel mai adesea înfrânte, destine, care, multe dintre ele au evoluat în modul cel mai dramatic.

Dialoganţii sunt nume cunoscute sau mai puţin cunoscute, uneori de-a dreptul enigmatice: Mircea Eliade, Emil Cioran, N. I. Herescu, Vintilă Horia, Alexandru Ciorănescu, Victor Buescu, Pamfil Şeicaru, Constantin Antoniade, Alexis Macedonski, Aurel Răuţă, Petre Panaitescu-Vifor, Enrique Helfant, Ana Helfant ş.a. Scrisorile lui Al. Busuioceanu sunt expediate în genere de la Madrid şi răspunsurile sosesc de la Paris, Palma de Mallorca, Santa Cruz de Tenerife, Lisabona, Roma, Florenţa, Buenos Aires.

Autorul Poemelor patetice venise la Madrid în 1942, ca director al Institutului Român şi Consilier cu