Exista o regula tipic romaneasca conform careia tot ce merge bine trebuie pocnit zdravan. Intr-un moment in care se vorbeste si la noi, cu mare intarziere, despre o reforma a institutiilor teatrale, Exista o regula tipic romaneasca conform careia tot ce merge bine trebuie pocnit zdravan. Intr-un moment in care se vorbeste si la noi, cu mare intarziere, despre o reforma a institutiilor teatrale, atacarea in presa a Teatrului Act, una dintre cele mai eficiente institutii culturale de la noi, una dintre putinele private, are putere de exemplu in favoarea celor care sustin ca efectele unei reforme ar fi dramatice pentru artistii romani. Ce nu se are in vedere aici este faptul ca Act este un teatru care produce mai multe spectacole intr-o stagiune decat unele dintre teatrele sustinute din bani publici, care hranesc echipe masive de actori si tehnicieni. Prin comparatie, Act, care functioneaza cu minimum de angajati, dezvolta eficient proiecte menite sa ajute teatrul romanesc la depasirea unor etape de mult traversate de altii - cum e seria de spectacole - lectura cu piese din dramaturgia contemporana a lumii. In loc de sublinierea acestor merite incontestabile, Teatrul Act a intrat in atentia unor asa-zisi jurnalisti care s-au grabit sa denigreze activitatea pe care o coordoneaza. Dat fiind ca legile pietei nu functioneaza aproape deloc la noi, in materie de teatru, probabil ca respectivilor li s-a parut ciudat faptul ca la Act acestea chiar sunt puse in aplicare. Judecat pentru ca cere bani celor care vor sa joace in sala pusa la punct de o mica echipa de entuziasti, in frunte cu Marcel Iures, Teatrul Act a trimis presei un comunicat in care clarifica toate acuzatiile. Companiilor care vor sa joace in spatiul de-acum binecunoscut al Teatrului Act li se percepe o chirie pe reprezentatie, procedeu pus in aplicare de peste cinci ani, de cand teatrul functioneaza. In comuni