Apartamentul pe care tocmai şi l-au cumpărat prietenii mei de la Lyon are nişte ferestre-uşi înalte, aproape cît tot peretele care dă spre stradă. Imobilul din faţă este similar, astfel încît vedeam tot ce se întîmpla în apartamentul de vis-à-vis. Seara, înainte de culcare, am stins aşadar lumina din camera mea şi m-am aşezat ca la televizor în faţa ferestrelor mele şi m-am dedat unei şedinţe de etno-voyeurism. La etajul I, drept în faţa mea, stă un cuplu tînăr de francezi. În acea seară aveau musafiri. Tocmai ajunseseră la "desert", adică gustau brînzeturi de pe un platou de lemn şi beau cîte un strop de vin roşu. Vorbeau, rîdeau, gesticulau, iar eu îmi imaginam despre ce ar putea fi vorba. Chiar sub ei, la parter, este barul "L'Oriental", unde joacă toată ziua cărţi şi beau ceai arabii bătrîni din cartier. Vorbeau, rîdeau, gesticulau şi ei, dar îmi era mai greu să-mi imaginez despre ce era vorba. Pe ecranul ferestrei mele se juca astfel această piesă "multiculturală", în două registre, la care am privit fascinat mai mult de o oră. Era o imagine puternică, şi atît. Dimineaţa am luat cafeaua la barul din colţ. Integral chinez. Patronul m-a întîmpinat de cum am intrat, mi-a strîns puternic mîna fără să schiţeze vreun zîmbet şi mi-a adus cafeaua. Nu mi-a tihnit. Toată ziua am avut treabă la facultate, dar seara am ieşit din nou singur, să-mi iau pastisul nocturn. Am intrat la "Le p'tit Gaulois". Numai arabi, care dezbăteau între ei, într-o arabă presărată cu termeni de argou francez. Îmi plăcea să-i ascult, dar pastisul nu mi-a priit nici el. Nici eu, nici pastisul nu ne potriveam cu locul, aşa că am dat peste cap paharul şi am plecat în căutarea unui bistrou unde să-mi tihnească pastisul meu ritual. L-am găsit la cîţiva zeci de metri mai încolo şi m-am aşezat la o masă lîngă fereastră. La masa de alături erau nişte brazilience guralive, mai departe o fată cu înfăţişar