E şi asta un talent, să ai dreptate cu mult prea devreme. Dar măcar e un talent care se păstrează cu înaintarea în vîrstă. Am văzut-o săptămîna asta din nou pe Doina Cornea avînd dreptate înaintea a 99% dintre români. Am văzut-o din nou pe Doina Cornea spunînd ce n-a avut curaj nici un politician. Nici o vedetă. Nici un cîntăreţ de manele. Nici un jurnalist. Nici un prost, nici un geniu, nici un jucător de fotbal. Doar Doina Cornea a putut spune o propoziţie simplă şi teribil de adevărată: "Anul ăsta trebuie să facem un efort şi să îndeplinim cererile UE, iar noi ieşim în stradă să cerem salarii mai mari". Doina Cornea n-are cămara plină. Şi nici o pensie de ilegalist, miliţian sau militar, deşi între noi toţi, ea e singura care chiar a luptat în ilegalitate. Trăieşte dintr-o pensie mică, din care trebuie să strîngă bani vara, ca să poată plăti gazul iarna. Aşa că are toată îndreptăţirea şi toată înălţimea morală să arate cu degetul spre burţile care se revarsă din pantaloni, la mitingurile "disperării şi foamei". Are toată dreptatea să ne replice cînd îi spunem că poporul suferă şi nu mai poate răbda salarii mici cu un foarte simplu "şi eu sufăr". Doina Cornea n-a profitat cu nimic de pe urma Revoluţiei ei de acum 15 ani. Şi nu va profita nici de pe urma intrării în Europa. Cu toate astea, ea şi-o doreşte dintr-un motiv simplu, incredibil şi neaşteptat: e patrioată. Mi-a venit greu să-i pun diagnosticul ăsta pentru că pur şi simplu n-am repere, în afară de cele din cartea de istorie, în care oricum n-am mare încredere. E greu de acceptat, însă ea pare singura care se înscrie în momentul ăsta în definiţia cea mai simplă a patriotului: unul care crede că interesele ţării sînt mai importante decît ale lui. Şi nu doar crede, dar şi acţionează în consecinţă. Adică strînge din dinţi în faţa greutăţilor, însă le acceptă, în numele binelui general. "Eu" e mai puţin importan