Sfîrşitul lumii (La fin du monde) este o marcă de bere, fabricată în Québec. Este neagră, tare şi scumpă. Cel mai şic dintre localurile unde se serveşte este "Chez temporel", un nume amintind de bucuriile trecătoare, cîntate odinioară de Guy Béart, cel cunoscut, astăzi, doar ca tatăl Emmanuelei. După ce dai pe gît o sticlă, în elegantul bar, frigul ţi se pare mai puţin pătrunzător şi te încumeţi să faci "plimbarea guvernatorilor" (La promenade des gouverneurs). Asta înseamnă să o iei pe podeţele solide de lemn, agăţate de stîncă, deasupra fluviului Saint Laurent, de trei ori mai lat decît Dunărea noastră. Priveliştea este spectaculoasă şi maiestuoasă. Mergînd în sensul curgerii apei, priveşti spre Polul aflat dincolo de pustietăţi bătute de vînt. Venind de la nord, acesta nu întîlneşte în cale stavila nici unui lanţ de munţi, ajungînd nestingherit pînă hăt în Florida. Oraşul cochet Québec stă zgribulit, la marginea deşertului îngheţat. Te afli, aici, la capătul lumii. Ştii, desigur, că lumea este un glob şi, fiind "globală", n-are capăt. Totuşi nu te poţi împiedica să nu te simţi la marginea ei. Cînd berea La fin du monde ţi se urcă la cap, capătul lumii devine totuna cu sfîrşitul ei. Dacă lumea are un capăt în spaţiu, trebuie să aibă şi un sfîrşit în timp. Ascultînd vuietul apocaliptic al apelor lui Saint Laurent, te întrebi unde ai putea trăi mai confortabil sfîrşitul lumii, dacă nu aflat la capătul ei, unde regretul este mai mic. Refugiat în barul "Chez temporel", ca în ultima porţiune de temporalitate pe cale de a se contracta, poţi aştepta liniştit sfîrşitul lumii, avînd pe masă un pahar cu La fin du monde. Nenumăraţi clarvăzători au făcut cronica unui sfîrşit de lume anunţat. Datarea lui exactă a stupefiat şi a stîrnit, nu o dată, panică şi epidemii de sinucideri. Infirmarea predicţiilor n-a tulburat deloc conştiinţa prezicătorilor. Ei au la îndemînă trei varia