Acum cîteva luni a fost scos un compact disc cu "Cele mai dragi melodii ale ultimei sute de ani". O selecţie a celor mai populare cîntece, potrivit preferinţelor cititorilor Jurnalului naţional. Ca orice selecţie, chiar pe bază de vot, poate fi desigur supusă criticilor, dar, pe de altă parte, într-un singur CD nici nu poţi satisface toate gusturile şi părerile. Nu încap decît 24 de cîntece. În frunte e chiar Dan Spătaru cu "Drumurile noastre toate" şi cu încă o melodie celebră: "Trecea fanfara militară". (Dan Spătaru a devenit un fel de figură emblematică şi voi reveni asupra acestui lucru.) Gică Petrescu e bineînţeles şi el la loc de cinste (şi mai ales cînd vorbeşti de suta de ani muzicală, nu-l poţi ignora) cu "Du-mă acasă, măi tramvai" şi "Căsuţa noastră". CD-ul mai cuprinde cîteva cîntece vechi, dar oricînd plăcute: "Iubesc femeia" şi "Zaraza" cu Cristian Vasile, "Truli, truli", cu Titi Botez, sau "Vrei să ne-ntîlnim sîmbătă seara" cu Jean Moscopol. Nu sînt uitate şlagărele din ultimii ani ai comunismului: "Ani de liceu" cu Stela Enache sau "Casa mea" cu Angela Similea. Dar mai e şi un cîntec de pe la începuturile comunismului: "Macarale" cu Trio Grigoriu. Nu cred că, la vremea cînd a fost scris, a existat vreo undă de ironie în el. Mai mult ca sigur era o căcănărie făcută la comanda "proletariatului" comunist. Astăzi însă pare cool (la fel ca şi tricourile cu Che Guevara). În sfîrşit, această selecţie nu face decît să ne pună în faţă o oglindă. Că ne place sau nu, ăştia sîntem. Astea-s cîntecele noastre de muzică uşoară, mai bune sau mai rele, pe care le-am tot fredonat, dacă nu cumva le mai fredonăm şi astăzi. Se poate însă observa că din chimia succesului poate lipsi chiar şi talentul. Se spunea că, din păcate, caracterul nu are de-a face cu talentul, că poţi fi un mare artist şi, în acelaşi timp, un mare ticălos, ceea ce anii de comunism au demonstrat cu pr