* Elizabeth C. Economy, The River Runs Black: The Environmental Challenge To China's Future, Ithaca: Cornell University Press, 2005. Are un sfert din teritoriu udat de ploi acide care costă statul în medie 13 miliarde de dolari pe an. Mai are şaisprezece din cele mai poluate oraşe din lume, deşerturile sale avansează cu 2.000 de kilometri pătraţi pe an, iar principalul ei fluviu este atît de poluat încît din cînd în cînd ia foc pe anumite porţiuni. Cînd vin inundaţii, numărul de morţi este cît într-un război regional de intensitate medie şi a fi orăşean în sud-vestul ţării echivalează cu un sediment respectabil de plumb în plămîni. Sateliţii transmit des imagini cu un imens nor negru care s-a înţepenit la mare altitudine deasupra Chinei, acest nou motor al economiei mondiale. Ecologia deprimantă, oferită de acest model economic invidiat de mulţi, este tratată în mod sistematic de Elizabeth C. Economy într-un recent bestseller universitar. Autoarea inventariază laborios conflictele sociale, formele de exploatare şi precaritatea medicală a acestui model de capitalism hibrid extrem de performant, care nu se deosebeşte cu mult, în privinţa efectelor asupra mediului, de epoca maoistă, cu a sa înfricoşătoare catastrofă ecologică analizată acum patru ani de Judith Shapiro într-o carte la fel de bine vîndută (este vorba despre Mao's War against Nature: Politics and the Environment in Revolutionary China, Cambridge: Cambridge University Press, 2001). În acelaşi timp, ni se arată că cel puţin în Shanghai şi în alte oraşe industrializate, oficialii au cam început să se ia cu mîinile de cap gîndindu-se la costurile de productivitate create de boli şi decese cauzate de poluarea aerului şi a apei. Prin contrast însă, în cea mai mare parte a Chinei, guvernele regionale, cărora li s-au transferat prerogativele pe această temă, se raportează la atmosfera de furnal, din oraşele lor, î