* Anna Gavalda, Împreună, traducere şi note de Iustina Croitoru, Colecţia "Biblioteca Polirom", Editura Polirom, 2005. Există cărţi care ne scot peri blonzi la lectură, făcîndu-ne să ne credem bălai şi să rîdem o zi, două, în soare. Nu vorbesc aici de lucrurile plate, care doar platinează. E vorba de acele cărţi care dau coafezei din noi ce i se dă de obicei Cezarului, motiv pentru care dînsa nu numai că ne mulţumeşte şi ne pupă dulce pe frunte, dar şi creşte serios în ochii noştri. Cam asta izbuteşte şi franţuzoaica Anna Gavalda, cu acest al doilea best-seller al său: să trateze coafeza din noi ca pe o hair -stilistă cu ştaif şi gust. Scriitoarea îi oferă happy-end, tandreţuri şi duioase zgîndăriri ale naturelului simţitor, îi înseninează blîndele tristeţi printr-o veritabilă exuberanţă a faptelor bune şi a cumsecădeniei, dar - şi aici e schepsisul! - nu uită nici o clipă să scrie excelent. Adică fără fandoseli şi edulcorări de tip Arlequin, ci viu, tranşant, veridic, apelînd la o oralitate alertă, plină de nerv şi de umor. Povestea este foarte simplă: patru personaje ajung să locuiască sub acelaşi acoperiş parizian şi descoperă că handicapurile lor, puse laolaltă, pot rezolva problemele fiecăruia în parte - ale pictoriţei Camille care ajunsese femeie de serviciu, ale bucătarului Franck care se abrutizase printre atîtea cratiţe, ale bîlbîitului şi timidului aristocrat Philibert care vindea cărţi poştale, ca şi ale bătrînei Paulette care tocmai se hotărîse să moară. Zgomotoşi, smuciţi şi imprevizibili în discurs, ei aduc în scenă toată gama gesturilor de iubire, de la amor pînă la prietenie necondiţionată sau caritate. Un fel de iubire planctonică: măruntă în aparenţă, dar densă şi întremătoare. Pînă la urmă, din sporovăielile lor, înţesate de gîlcevi şi de mici urzicături, Anna Gavalda a reuşit să ţeasă o istorioară frumoasă ca un colind.

@N_