- Social - nr. 11 / 17 Ianuarie, 2004 In toata luna decembrie s-a batut multa moneda cu privire la masurile restrictive stabilite de Banca Nationala a Romaniei in ce priveste cresterea alarmanta a contului curent. Conditiile dure impuse de BNR au facut ca, din luna viitoare _ februarie _ cumpararea in rate a produselor electrocasnice, de pilda, sa devina mult mai dificila. Ca urmare, ar fi posibil ca magazinele si, mai ales, retelele de magazine care comercializeaza astfel de produse, sa-si modifice strategiile pentru a mentine vanzarile la un nivel corespunzator. Este indiscutabil ca, pentru cumparator, vanzarile in rate, cu avans zero, prezinta un avantaj de neegalat: achizitionarea unui produs de folosinta indelungata fara a avea bani. Din luna viitoare, dupa cum spuneam, acest fapt nu va mai fi posibil. O varianta de iesire din acest cerc vicios ar putea fi Creditul personalizat Multi comercianti si-au exprimat parerea ca, chiar si in noile conditii de creditare, romanii vor continua sa cumpere in rate, intrucat vor avea la dispozitie solutia "creditului personalizat". In aceasta varianta, fiecare cumparator va putea beneficia de finantare pentru cumpararea bunurilor in rate. Practic, prin introducerea "creditului personalizat" fiecare client va avea posibilitatea sa discute direct cu vanzatorii si sa stabileasca, in functie de venit, dobanda pe care o va plati. In acest fel, ei vor avea si posibilitatea sa-si negocieze dobanda. Desigur, potrivit normelor BNR, la evaluarea bonitatii solicitantului de credit se va avea in vedere ca ratele de credit si dobanda sa reprezinte cel mult 30 la suta din veniturile nete ale sale si ale familiei sale. In situatia in care creditul de consum are ca destinatie achizitionarea de bunuri, solicitantul trebuie sa depuna un avans de minimum 25 la suta din valoarea respectivelor bunuri. Nu trebuie omis, de asemenea, ca din d