•Doi minori din comuna Miroslava risca sa-si petreaca urmatorii doi ani in spatele gratiilor, dupa ce au jefuit casa unei consatence
Doi pustani din comuna Miroslava, judetul Iasi, au fost deferiti justitiei, dupa ce s-au lasat de scoala pentru a se apuca de furat. In urma cu doua zile, procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi i-au trimis in judecata pe Ionut Lascar, in varsta de 14 ani, si pe Ion Vasiliu, in varsta de 15 ani, sub acuzatia de furt calificat. In urma cu cativa ani, Lascar a fost abandonat de propriii parinti, motiv pentru care a inceput sa locuiasca la bunicii sai. In scurt timp, minorul a abandonat scoala si a decis sa castige bani prin practicarea furtului. In ceea ce-l priveste pe Vasiliu, acesta provine dintr-o familie numeroasa, care se confrunta cu grave probleme financiare. Cei doi minori s-au cunoscut in urma cu cativa ani. La sfarsitul lunii octombrie 2003, Lascar si Vasiliu au planuit sa dea o spargere in casa Valeriei Simete, o consateanca despre care stiau ca pleaca deseori din localitate. Astfel, in seara zilei de 20 octombrie 2003, dupa ce au dat tarcoale gospodariei cu pricina, baietii au fortat usa de la intrare cu o bara din metal. Fara sa fie vazuti de cineva, cei doi au transportat in spatele unui bar din localitate doua televizoare color, sapte pachete cu gresie si aproape 20 litri de vin. Ulterior, pustii au fost identificati de politistii in timp ce incercau sa valorifice o parte din bunurile sustrase. Asa cum au precizat anchetatorii, Vasiliu nu se afla la prima abatere de acest gen. La inceputul anului trecut, acesta a fost trimis in judecata de catre procurori pentru savarsirea infractiunii de complicitate la furt calificat. In cazul in care vor fi gasiti vinovati de acuzatia ce li se aduce, Lascar si Vasiliu risca sa primeasca pedepse cuprinse intre un an si sapte ani de inchisoare.
(M.H.)