In spiritul aceluiasi admirabil si constant refuz de rescriere a istoriei dupa canoanele, judecatile, prejudecatile, conventiile si cliseele, chiar interesele ulterioare, Florin Turcanu evita sistematic scoaterea din context si izolarea faptelor in functie de o anume linie demonstrativa dinainte stabilita. Nimic din ceea ce tine de inregimentarea politica legionara a lui Mircea Eliade nu este omis ori minimalizat, dar aceasta inregimentare este mereu pusa in cadru, situata, in datele epocii ca si in cele ale biografiei lui. Biograful reconstituie intregul, nu extrapoleaza si nu privilegiaza, amplificandu-le cu lupa, cutare fragment sau detaliu in detrimentul altora.

Devenit publicist legionar dupa aproape un deceniu de la infiintarea Legiunii, Mircea Eliade apare astfel ca un "convertit" tardiv si suspectat, chiar criticat public, pentru intelectualism si indecizie, de unii dintre cei carora li se alaturase, acestia vechi militanti gardisti. Ramane insa pentru viitor de reconstituit, analizat si evaluat ce anume pondere au avut articolele legionare ale lui Mircea Eliade in ansamblul publicisticii românesti de acest tip din 1937-'38, evitandu-se astfel riscul eventual de a le supradimensiona prin extragere din context si prin adaugarea coeficientului de notorietate mondiala dobandita ulterior. Adeziunea lui Eliade la legionarism este, apoi, certa, incontestabila, dar locul angajamentului politic in existenta lui din acea perioada nu pare sa fi devenit si unul de prim ordin, precumpanitor, absorbant, fiindca dominante raman preocuparile stiintifice si literare, in aceasta privinta cartea lui Florin Turcanu nu lasa loc de indoieli. A fost marginala aceasta inregimentare, a fost o "ratacire", a fost o iluzionare, o automistificare?! Sau, dimpotriva, aici, in aderarea la legionarism, se afla "adevaratul" Eliade?! Sigur e ca nu a fost o "eroare", fiindca toate