S-a stins de curind Pavel Campeanu, unul dintre cei mai cunoscuti sociologi si intelectuali publici de la noi. Comunist in tinerete, inca dinainte de instaurarea „dictaturii rosii“, apoi, dupa, om „de aparat“, s-a retras discret in anii ’60 in sociologia aplicata, la Oficiul de studii si sondaje al Televiziunii Romane. La solutii similare au recurs mai toti profesionistii notabili – nu multi – ai analizei sociale din deceniile 7, 8, 9, pina la dezintegrarea regimului, lucrind la centre sau institute orientate spre cercetarea de teren, spre investigarea nevoilor practice ale anumitor categorii si comunitati, spre analiza unor grupuri profesionale. Sa ne reamintim concentrarea de nume de sociologi astazi foarte cunoscuti care erau in anii ’80 angajati la institutul care facea cercetari asupra adaptarii cetatenilor la conditiile de viata din noile imobile ale epocii – de la Dorel Abraham si Dumitru Sandu la Radu Ioanid, Vladimir Tismaneanu si Alin Teodorescu (nu mai deschid aici subiectul colaborarii dovedite a unora dintre ei cu Securitatea comunista).

Spirit sistematic si pragmatic, Pavel Campeanu a coordonat cu pasiune profesionala sondajele de audienta ale TVR, publicind si citeva carti conexe, de sociologie a publicului cultural: Radio, televiziune, public (1967), Oamenii si teatrul (1973), Oamenii si televiziunea (1981), Oamenii si filmul (1985). Fara sa mearga pina la contestarea pe fata si la protestul explicit, se indepartase totusi mult de „activismul“ junetii, delimitindu-se astfel implicit de ceea ce comunismul se dovedise a fi.

N-a fost singura sa forma de distantare de sistemul politic pe care initial il sustinuse: tot discret, fara sa condamne deschis regimul, l-a supus fara menajamente analizei in carti publicate in Statele Unite sub pseudonim: The Synchretic Society (1980) si Sociology of the Stalinist Social Order (3 volume: The Ori