Mascote haioase, desenase animate, cintecele usurele... cam astea sint ingredientele de baza folosite in publicitatea pentru produsele de curatenie menajera...
Chiar conteaza parerea copiilor in decizia de cumparare a detergentilor pentru suprafete casnice? Nu. Aceste produse, cu publicitatea aferenta, sint destinate adultilor, in special de sex feminin.
De ce atunci coregrafia disneyana caracteristica spoturilor? De ce buchetele acelea de flori multicolore si repede crescatoare care ademenesc vecinii prin usa cu parfumul lor? De ce echipele acelea de omuleti animati care, dupa ce au spalat cu miscari imperceptible, aluneca pe suprafata cazilor, chiuvetelor si plitelor ca pe sanie? De ce ratusca aceea care se vira in tun ca un om-ghiulea de la circ, daca nu cumva face salturi rotit-incremenite ca in Matrix, agitind nunceagul asemeni unui maestru in arte martiale? De ce acel soi de duh al lampii, care iese de fapt dintr-un tub dessurubat, la un simplu fluierat, ca sa isi ajute protejatii, prinsi in aprige competitii de inlaturat murdaria? Si de ce totul imbaiat cu muzica voioasa, usor stridenta, care staruie apoi in mintea cui o asculta fie si intimplator?
Nu era de ajuns sa ni se arate cum sterge gospodina cu cirpa, buretele sau mopul inmuiate-n solutie? Nu era destul de elocvent, pentru a ilustra actiunea anti-microbiana, sa ni se arate clasica animatie cu monstrisori oribili care dispar sub actiunea detergenta? Nu era suficient sa vedem familia fericita zimbind in razele emanate de suprafetele proaspat sterse?
Daca v-a apucat deja cascatul aveti raspunsul. Baia si bucataria sint, vazute din punct de vedere „matur si responsabil“, niste regate ale banalitatii. Le arati o data murdare, inca o data apoi stralucind de curatenie si spui... ce spui? Efectul de „curat-luna“ si-l atribuie toate marcile concurente din domeniu
