Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lege privind sprijinirea romanilor din strainatate

Publicat in Adevarul, marți 20 ianuarie 2004 ·

Ministerul Afacerilor Externe si Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni (DRP) vor finaliza, in urmatoarele saptamani, proiectul de lege privind sprijinirea comunitatilor romanesti din Ministerul Afacerilor Externe si Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni (DRP) vor finaliza, in urmatoarele saptamani, proiectul de lege privind sprijinirea comunitatilor romanesti din strainatate, a declarat, luni, seful DRP, Titus Corlatean. Legea ar putea intra in vigoare inca din acest an, daca la nivelul Parlamentului va exista vointa politica necesara adoptarii proiectului in termen, a precizat seful DRP. El a amintit ca proiectul, aflat in faza finala de elaborare la nivelul celor doua institutii, prevede, in principal, respectarea drepturilor culturale si educationale ale comunitatilor romanesti din strainatate, pe baza principiului de reciprocitate, fara a include facilitati de ordin economic de genul celor care au facut obiectul Legii statutului maghiarilor. Prevederile proiectului de lege si aplicarea sa pe principiul reciprocitatii constituie subiecte pe care autoritatile romane le-au discutat deja atat cu reprezentantii comunitatilor romanesti din strainatate, cat si cu oficiali din Bulgaria, Albania sau Macedonia. Titus Corlatean a afirmat ca au fost situatii in care drepturile elementare ale comunitatilor romanesti au fost incalcate si a aratat ca este necesar ca autoritatile din Bulgaria, Macedonia sau Serbia si Muntenegru (Valea Timocului) sa recunoasca statutul de minoritate pentru membrii acestor comunitati. El a mai declarat ca este firesc ca autoritatile romane sa astepte din partea statelor in care traiesc comunitati romanesti un tratament similar celui aplicat in Romania in ceea ce priveste respectarea drepturilor minoritatilor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 13 minute
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum 11 minute
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

PSD și-a stabilit ținta cu FONDURILE europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an

Gandul acum 46 minute
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele depuse pentru programele din Politica de Coeziune 2021-20

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 4 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

China: Exerciţiile care înconjoară Taiwanul testează capacitatea armatei de a prelua puterea

Mediafax acum 2 ore
Armata chineză a dat startul „jocurilor de război” joi dimineaţă, înconjurând Taiwanul cu nave şi avioane militare. Exerciţiile, denumite „Joint Sword-2024A", au loc după ce Lai Ching-te a preluat săptămâna aceasta funcţia de preşedinte al Taiwanulu

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Cod galben de furtuni și grindină. Șapte județe sunt vizate de avertizarea meteo

Ziare.com acum 38 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis din nou un cod galben de furtuni, vineri, 24 mai. Avertizarea meteorologilor este valabilă pentru şapte judeţe din vestul țării, până la ora 21:00. „În Banat, Crişana şi în vestul Transilvaniei in

Avertizare meteo: Vijelii, ploi torenţiale şi grindină în vestul ţării

Press Alert acum o ora
Meteorologii anunță, pentru vineri, vijelii, ploi torențiale și grindină în Banat, Crișana și în vestul Transilvaniei. În București, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat. Vineri între orele 12.00 – 21.00, în Banat, Crișana și în v

Șapte percheziții în Constanța într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 420.000 de lei. Un bărbat de 49 de ani a fost reținut

Ziare.com acum 2 ore
IGPR a anunțat că un bărbat a fost reținut pentru evaziune fiscală într-un dosar în care s-au desfăşurat joi, 23 mai, şapte percheziţii la mai multe locuinţe şi birouri din Constanța. Prejudiciul este de 420.000 de lei. Bărbatul este acuzat că a înf

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

25°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°