A absolvit Facultatea de Litere din Bucuresti, a debutat cu un volum de poezie, a fost redactor si secretar literar la Teatrul Odeon intr-una dintre cele mai stralucite perioade ale lui. Miruna Runcan e critic de teatru, traducator, conferentiar la catedra de Jurnalism a Universitatii „Babes-Bolyai“ din Cluj (unde preda etica si legislatia presei). A editat si co-editat reviste, a publicat o carte de interviuri cu regizori (Cinci divane ad-hoc), in colaborare cu C.C. Buricea Mlinarcic, apoi Modelul teatral romanesc si, in noiembrie trecut, Teatralizarea si reteatralizarea in Romania (1920-1960).
Am pus la cale acest divan pe Internet, intr-un schimb de mail-uri care-a durat o saptamina. Iar la sfirsit mai-mai imi venea sa intru in... calculator: asa de vii sint raspunsurile Mirunei Runcan, ca mi s-a facut rusine de intrebarile mele serioase.
Profesionalizarea e un fenomen complex
Intr-o vreme, ati tinut la UNITER – impreuna cu Marian Popescu, Victor Scoradet si altii – un curs de profesionalizare a criticii de teatru. Pe vremea aceea existau Scena, Semnal Teatral, vechiul Teatru azi. Cum poate – daca mai poate – fi critica teatrala o profesiune in absenta unei vieti publicistice specializate?
Vremea aia e, iata, acum zece ani. A fost o idee cu adevarat buna, nu a mea, ci a lui Marian Popescu. Dar eu si Victor am fost acolo directori de program. Cred si astazi ca, in pofida faptului ca am improvizat un proiect in doar citeva zile, am facut o treaba judicioasa si necesara. Imi amintesc de ea cu dragoste si am ramas in relatii de calda fratie cu toti cei care l-au absolvit, fie ca practica jurnalismul sau nu, fie ca mai au de-a face cu teatrul sau nu. Unii sint chiar destul de vizibili in profesiunile lor, cum e Saviana Stanescu, cum e Alina Moldovan, cum e Cristina Rusiecki ori Ionela Lita (care au facut sau fac inca televi
