- Istoric - nr. 13 / 21 Ianuarie, 2004 Dupa 16 ani de munca si viata in Odorheiu-Secuiesc, asezare tipic secuiasca, privind reactia fata de romani, ne putem permite sa alungam orice urma de subiectivism in selectarea multor episoade din care reiese ura funciara a celor care au mostenit o conduita de taria ereditatii impotriva putinilor romani care au rezistat si mai rezista inca sa traiasca, pe "sfantul pamant secuiesc" si care clocesc diabolic planuri iredentiste. In aprilie 1974, prin ordinul ministrului am fost obligat sa "accept" transferul, "in interesul invatamantului in limba romana" la Liceul Pedagogic. Eram tanar membru de partid si sarcina nu trebuia discutata, ci indeplinita intocmai si la timp. Era pentru a doua oara cand ajungeam in frumosul oras de pe Tarnava Mare. Era ziua de 26 mai. Scoala si cativa viitori colegi pe care i-am cunoscut mi-au facut o placuta impresie, mai ales ca erau scolarizati multi elevi romani, la sectia romana, din comunele invecinate Toplitei. La intoarcere, ma aflam in autogara. In rastimpul asteptarii autobuzului, s-a intamplat ceva care m-a marcat sufleteste si m-a determinat sa nu mai accept trimiterea silita din toamna la Odorheiu-Secuiesc. Eram cu o persoana, careia, pentru a o menaja de eventualele repercusiuni, marturisindu-mi si astazi ca se teme de razbunare, ii dau numai initialele numelui: P.M.A. Doi indivizi secui ne-au auzit ca vorbim romaneste, au inceput sa injure cum numai ei stiu sa o faca, atragand de partea lor si alte persoane care le tineau isonul. Printre altele ne trimiteau la Bucuresti sa vorbim "romaneste cu Ceausescu", deoarece in Odorhei se vorbeste numai ungureste, in afara de "cativa militisti", apoi ne-au amintit ca avem mame si ar fi bine sa intram altundeva si nu in "sfantul oras secuiesc", "pentru a nu-l spurca." Despre incident l-am instiintat pe inspectorul general al Inspectoratului