Premiul României literare pe anul 2003 acordat Jurnalului (1990-1993) atestă valoarea şi măreşte popularitatea cărţii Dnei Monica Lovinescu.
Am retrăit, în timpul lecturii, atmosfera acelor ani, iar faptele, întâmplările, gesturile şi discuţiile – relatate sec sau comentate laudativ, ironic ori sarcastic – mi-au estompat unele incertitudini.
Chiar dacă unii cititori s-ar putea să nu fie întru totul de acord cu intransigenţa autoarei, având păreri mai nuanţate despre protagonişti sau figuranţi, nimeni nu poate nega autenticitatea care musteşte la fiecare pagină.
Rândurile de faţă îşi propun să facă unele adnotări de istorie literară referitoare la personalitatea lui Mircea Eliade, prezentă în circa 50 de menţionări în volumul Dnei Monica Lovinescu.
De câteva ori, în februarie 1990 (pp. 62, 66, 70) se caută în zadar textul românesc al Memoriilor lui Mircea Eliade. Ceea ce era imposibil de găsit la Chicago şi Paris se afla de multă vreme la Bucureşti. Autorul îmi expediase încă de la mijlocul anilor ’70 fotocopia manuscrisului primei părţi, iar pe cea de-a doua, am primit-o treptat, capitol cu capitol, imediat după redactarea definitivă. Mai mult decât atât! În România literară publicasem un amplu fragment din Memorii, însoţit de facsimilul unei pagini (nr. 11, 12 martie 1987, pp. 20-21). Cartea – in extenso – însoţită de un studiu introductiv am publicat-o în trei numere consecutive din Revista de istorie şi teorie literară, în anii 1987 ori 1988.
Într-o scrisoare a mea către Mircea Eliade, datată 18 martie 1985, îi comunicam: „I-am scris lui Mac şRickettsţ despre câteva inadvertenţe dintre textul Memoriilor şi „documentelor” cercetate de mine, rugându-l să discute cu dstră. Sper că nu vă supăraţi.” (Mircea Eliade şi corespondenţii săi, vol. II, Ed. Minerva, 1999, p. 183.)
Implica
