Un titlu absurd pentru câteva experienţe paradoxale: surprizele pe care mi le rezervă mai tinerii colegi muzicieni sunt felurite şi, una peste alta, mă determină să fiu optimistă acum, când se calculează inevitabil tot felul de bilanţuri. La sfârşitul anului trecut, inevitabilele teste la istoria muzicii pentru studenţii mei din anul III nu m-au deprimat ca altă dată. Nu pentru că ar fi fost mai bune, în general, ci probabil pentru că am devenit mai puţin sensibilă sau indignată. Mă amuză mai detaşat răspunsuri de tip “Moise şi Arond” în locul operei lui Arnold Schönberg, Moise şi Aaron, gândindu-mă că în epoca Internetului, cultura Vechiului Testament păleşte; sau titulaturi diverse ale celebrei piese simfonice de Debussy, Preludiu la după-amiaza unui faun, care se împotmolesc la denumirea fiinţei mitologice, transformând-o în... faur sau chiar f(F)aust... Mi-aduc apoi aminte că a trebuit să explic la curs semnificaţia faunului, aşa cum am fost întrebată ce înseamnă angoasă (în contextul cursului despre expresionismul muzical).

Dar există compensaţii, există şi altfel de tineri. I-am cunoscut mai îndeaproape cu ocazia aniversării unui an a proiectului “Tineri în Profil”, susţinut de Fundaţia germană Ernst von Siemens (despre care am mai scris în paginile României literare). La Studioul de Operă al Universităţii de Muzică bucureştene s-au montat două premiere absolute, datorate acestui proiect, două opere de cameră semnate de colegi de generaţie, ambii născuţi în 1977 şi actualmente doctoranzi în compoziţie – Ana Iulia Giurgiu la Bucureşti şi Şerban Marcu la Cluj. Până la evenimentul propriu-zis din 15 decembrie, impresionant a fost stagiul de pregătire, iniţiat pe la începutul lui noiembrie. După ce compozitorii au terminat reducţia operelor (voce-pian), un grup de tineri cântăreţi asistaţi de pianiştii Alexandru Petrovici, Elena Popa, Smaranda Gr