biografie

Eugen Uricaru nu obişnuieşte să se confeseze. Despre viaţa lui particulară nu se ştie aproape nimic. Participă din plin la viaţa publică, înfiinţând şi conducând instituţii, dar o face discret, într-un stil care ar putea fi numit conspirativ. Când îşi sărbătoreşte ziua de naştere, îi lasă pe invitaţi să discute între ei, să vocifereze şi să râdă, iar el se retrage într-un colţ şi contemplă scena melancolic.

Şi literatura pe care o scrie ilustrează o vocaţie a secretului. Ca sursă de inspiraţie sunt folosite istorii vechi, uitate de oamenii de azi, teorii din ştiinţe oculte, amintiri din copilărie, visuri.

Din dicţionarele de literatură reiese că acest enigmatic personaj al vieţii literare s-a născut la 11 ianuarie 1946, la Buhuşi, ca fiu al unui muncitor, Eugen Uricaru, şi al soţiei lui, Maria Uricaru. Clasele primare le-a făcut la Liceul “Ferdinand” din Bacău, apoi a fost elev al Liceului Militar “Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, pe care l-a absolvit în 1964. În continuare a studiat filologia la Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj. Student fiind, s-a numărat printre fondatorii revistei şi grupării literare Echinox (alături de Marian Papahagi, Ion Pop şi Ion Vartic). A fost primul redactor-şef al acestei publicaţii, în paginile căreia aveau să se afirme de-a lungul anilor mulţi scriitori, istorici, filosofi de valoare. În 1971 şi-a luat diploma de licenţă. În 1974, după o întârziere de trei ani provocată de cenzură, i-a apărut prima carte, Despre purpură, subintitulată “proze fantastice”, primită cu interes de critica literară. Între 1971-1989 a lucrat, succesiv, ca redactor la revistele Ateneu din Bacău şi Steaua din Cluj. După cartea de debut, a publicat numeroase alte cărţi, care i-au adus notorietate. Unul dintre romanele sale, Rug şi flacără, 1977, a fost ecranizat, cu Ion Caramitru