Cunoscutul cintaret de muzica folk, poet si avocat a fost inmormintat, ieri, la cimitirul "Sarata" Cunoscutul cintaret de muzica folk Gil Ionita a fost condus, ieri, pe ultimul drum. Slujba de inmormintare a avut loc la biserica Sfintul Gheorghe, de unde cortegiul a plecat spre cimitirul "Sarata". Un sobor din patru preoti, in frunte cu protopopul Vasile Radu, a oficiat slujba de inmormintare. Alaturi de familia indoliata au fost colegii de breasla ai celui raposat. Avocati, procurori, juristi au venit din tot judetul pentru a-l conduce pe ultimul drum pe cel care a fost si avocatul Virgil Ionita. Lor li s-au adaugat oameni de cultura din Bacau, pictori, scriitori si cintareti de muzica populara. Nu au lipsit scriitorul Ovidiu Genaru, pictorul Mihai Chiuaru, presedintele Uniunii Artistilor Plastici filiala Bacau, cintaretul de muzica populara Anton Achitei. Dintre vechii folk-isti, alaturi de care Gil Ionita a ridicat in picioare salile, au venit sa fie alaturi de el, pe ultimul drum, Florin Sasarman din Cluj si Vali Serbu din Alba. Peste 100 de persoane i-au adus ieri omagiu celui care a incintat generatii intregi, cintaretul Gil Ionita. Virgil Ionita s-a nascut in 1952, la Onesti. In 1975 a absolvit Facultatea de Stiinte Juridice "Al. I. Cuza" din Iasi. Dupa absolvire, a lucrat ca jurisconsult la I.P.E.P Bacau, apoi ca avocat in cadrul Baroului Bacau. In timpul studentiei, s-a lansat ca solist de folk, infiintind grupul "Folk 73". Apoi, a participat cu succes la spectacolele cenaclului lui Adrian Paunescu, "Flacara". Colaborarea cu poetul Paunescu si cenaclul lui s-a concretizat in doua perioade. Prima, intre 1973 si 1975, si, dupa o pauza de citiva ani, a revenit in forta in perioada 1981- 1987. In 1983 a fost distins cu doua premii speciale ale cenaclului lui Adrian Paunescu, pentru creatie si compozitie. Melodii ca "Din batrini", "Latinitatea striga din transee"