Cînd Sorin Titel mi-a dat cărţoiul, mi-a strecurat şi faptul că vreţi să-l citiţi şi dumneavoastră. Eu, înţelegînd prin asta o dorinţă de a-i fi înapoiat cît mai repede, am replicat: „Doar n-o să-l citesc la Neptun!” Am convenit să-l aduc cînd voi veni în Bucureşti. Bătrînul Dosto s-ar simţi jignit să fie împachetat, ştampilat şi tîrît prin genţi de poştaşi furioşi! Dar văd, cu uimire, că ceva, undeva, prin inconştient, se opune lecturii!! Aşa păţesc întotdeauna cu cărţile împrumutate! Cred că v-am mai spus, neplăcerea de-a le da înapoi mă împiedică (fiindcă îmi amintesc mereu de ea) să gust chiar din plăcerea de-a le citi! Drept care, după ce le ţin un timp, le înapoiez, nostalgic, intacte. Scriindu-vă, explicîndu-vă mecanismul, caut să-l aduc în conştient, să mă vindec de zarnacadeaua asta şi să mă pun pe treabă. Curios e că acum găsesc fel de fel de prilejuri să citesc altceva, tot cărţi bune, interesante, numai să nu mă ating de cărţoi! Am dat-o pe Freud, mişun după nişte Jung, ba chiar citesc şi recitesc Teroarea lui Dinescu! (Şi aici e vorba de o recţie bizară! De cînd am primit Dulapul, uit să-l recitesc. Drept care, Teroarea fiind în aceeaşi colecţie, acelaşi format etc. o citesc ca şi cum ar fi a mea! Deci, dorinţa ca textul lui Dinescu să fie al meu!! Şi invidia enormă!)
*
Oricum, cărţoiul a devenit o problemă ce trebuie depăşită. Fiindcă văd cu uimire că-n mine creşte vinovăţia pe zi ce trece! Ce naiba, n-am destule complexe, să-l mai suport şi pe ăsta?
*
Ieri, la librărie, cînd ieşeam, observ, sprijinită de maşina aceea brontozaurică de făcut bonuri, o carte cartonată, maro, cu un bileţel între file. Preţ redus, 3 lei! Ce credeţi că era? N-o să ghiciţi niciodată! Un volum de Lenin!!
*
Tătucu Freud mi se pare romantic! Cu cîtă seriozitate ne vorbeşte el despre vise, d
