?Campania anti-2004?
Mai multe organizatii elene de extrema stinga, grupate sub numele ?Campania anti-2004?, vor protesta astazi fata de desfasurarea Jocurilor Olimpice in capitala Greciei. Membrii acestor organizatii nu sint de acord ca manifestatiile sa fie interzise pe timpul JO (programate intre 13 si 29 august) si nu agreeaza instalarea a sute de camere de supraveghere in centrul Atenei. (L.G.)
La Nicky Butt a venit barza
Nicky Butt se afla in al noualea cer. Fotbalistul echipei Manchester United a devenit tata pentru prima oara, logodnica sa, Shelley Barlow, dind nastere, luni, unei fetite care se va numi Jersey. (L.G.)
Johansson sprijina Moscova
Federatia Rusa de Fotbal a anuntat ca Lennart Johansson, presedintele UEFA, doreste ca Moscova sa gazduiasca finala editiei din 2006 a Ligii Campionilor. In acest caz, ultimul act din C1 se va disputa pe stadionul echipei Lokomotiv Moscova, cu o capacitate de 32.000 de locuri. (L.G.)
Romania-Norvegia, 21-19
Echipa nationala masculina de handbal a Romaniei a invins Norvegia ieri, la Rimnicu Vilcea, cu 21-19 (9-7), in penultimul meci din preliminariile Campionatului Mondial din 2005, competitie care se va desfasura in Tunisia. Partida-retur este programata duminica, la Oslo. (L.G.)
Cind pisica nu-i acasa
Echipa engleza de fotbal Manchester United se afla in Dubai pentru o minivacanta. Fara neveste si prietene, starurile de la campioana Angliei traiesc viata din plin. In timpul zilei se distreaza in parcurile subacvatice, iar noaptea bintuie prin localuri. Wes Brown a fost dat afara din barul ?Zinc?, dupa ce, beat fiind, a hartuit o stewardesa de la liniile aeriene ale Emiratelor Arabe Unite. Timp de doua ore, starurile de la Manchester United au baut sampanie, bere si votca, nota de plata fiind de 2.700 de dolari. (L.G.)
@N_