Unde sunt detractorii de altadata?
Un domn mi-a atras de curand atentia ca as arata o simpatie nelalocul ei fata de detractorii lui Eminescu, ea xtranspirand" atat din faptul ca m-am apucat sa-i editez, cat si din tonul intelegator peste marginile admise al comentariilor mele asupra-le. Cu precizarea ca afirmatia care urmeaza e valabila numai pentru detractorii de odinioara, recunosc public nu doar ca ii simpatizez, dar ca sunt pe cale a ma indragosti de ei. Nu in absolut, se intelege, ci exclusiv prin comparatie. Si cred ca oricine i-ar judeca prin raportare la detractorii de azi ar ajunge sa fie animat de sentimente asemanatoare. Caci detractorii de altadata erau oameni dintr-o bucata, nu-si schimbau de azi pe maine parerile. Daca incepusera prin a fi detractori, apoi detractori ramaneau pana la capat. Nici o imprejurare, cat de ademenitoare, nu-i putea clinti. Dimpotriva, parca ii indarjea si mai tare, indemnandu-i sa persevereze in directia pe care se angajasera. Iar daca se intampla sa nu persevereze, in nici un caz nu treceau de cealalta parte a baricadei, unde era mai cald si mai bine, preferand sa taca pur si simplu. Vreau sa spun ca, in felul lor, vechii detractori erau, totusi, oameni de caracter. Chiar de nu le impartaseai punctul de vedere, puteai sa pleci linistit cu ei la drum, fiindca stiai in orice moment la ce te poti astepta din parte-le.
Azi nu mai e asa. Daca e ferm pe cat si inaintasul sau de ieri, detractorul zilelor noastre se fereste a mai merge drept la tinta. Tuna si fulgera, dar nu impotriva operei eminesciene, ci in contra areligiozitatii" admiratorilor sai actuali, a lipsei flagrante de spirit critic, a tendintei de a-i trece cu vederea poetului omenestile pacate si neimplinirile, neglijentele si habitudinile nu tocmai in acord cu normele curente de igiena, a ciudatei si oarbei ambitii de a-i echivala scrisul cu
